În perioada 17-20 august, Cetatea de Scaun a Sucevei va fi din nou gazda Festivalului Medieval de Artă Medievală, iar ediția de acest an va fi cea mai consistentă, după cum preconizează președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur.

Va fi cea mai consistentă ediție de până acum, cu peste 500 de participanți, și la acest moment se duc tratative cu reprezentanți din Ungaria, Serbia, Italia și Ucraina. Vor fi spectacole referitoare la reconstituirea vieții medievale și mă refer aici la încoronarea domnului Moldovei, la învestirea sfatului domnesc, la întoarcerea glorioasă din luptă a lui Ștefan cel Mare”, a declarat Gheorghe Flutur.

Președintele Consiliului Județean Suceava a mai precizat că acordă o importanță foarte mare acestui eveniment, fiind convins că va fi cel mai mare din România și că intenționează să îl internaționalizeze, așa cum promitea încă de anul trecut.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.