Noul document prevede, pentru toți angajații din administrația publică, modul de stabilire a locurilor de muncă, stabilirea categoriilor de personal, mărimea concretă a sporului pentru condiții de muncă și condițiile de acordare a acestuia.
În nota de fundamentare a proiectului se explică faptul că fiecare instituție este obligată să asigure, conform prevederilor în vigoare, condiții normale de muncă, sănătate și igienă pentru angajați. Astfel că sporurile, adică niște sume încasate în plus la salariu, se justifică doar n cazul unor condiți deosebite, nu normale de lucru: “Astfel, stabilirea şi acordarea sporului pentru condiţii de muncă se realizează, potrivit proiectului, doar în situaţiile în care autorităţile şi instituţiile publice din administraţia publică locală se află, din motive obiective, în imposibilitatea de a-şi respecta această obligaţie, iar orice modificare în sens pozitiv a caracteristicilor de mediu duce în mod justificat la încetarea acordării compensării materiale asociate gradului de risc.”
Pentru stabilirea locurilor de muncă periculoase, sau în condiții vătămătoare, au fost prevăzute 3 categorii de sporuri:
- Spor de până la 15%din salariul de bază pentru personalul din cadrul administraţiei publice locale care îşi desfăşoară activitatea sub influenţa a 4 factori de risc din cei prevăzuți mai sus;
- Spor de până la 10%din salariul de bază pentru personalul din cadrul din cadrul administraţiei publice locale care îşi desfăşoară activitatea sub influenta a 3 factori de risc din cei prevăzuți mai sus;
- Spor de până la 5%din salariul de bază pentru personalul din cadrul din cadrul administraţiei publice locale care îşi desfăşoară activitatea sub influenţa a 2 factori de risc din cei prevăzuți mai sus.
Factorii de risc sunt:
- a) existența factorilor nocivi şi mecanismul de acţiune a acestora asupra organismului;
- b) intensitatea de acţiune a factorilor nocivi sau asocierea acestor factori;
- c) durata de expunere la acţiunea factorilor nocivi;
- d) existenţa unor condiţii de muncă ce implică o suprasolicitare nervoasă, care determină un risc de îmbolnăvire sau de accidentare;
- e) structura şi nivelul morbidităţii în raport cu specificul locului de muncă.
Proiectul de hotărâre de guvern va sta în dezbatere publică, pe pagina ministerului Dezvoltării, timp de 10 zile, pentru fi primite opinii sau sugestii cu privire la modificările anunțate.
Sursa: www.legestart.ro
Lasa un raspuns