În cadrul ședinței Colegiului Prefectural Suceava de joi, 21 septembrie, directorul Agenției pentru Protecția Mediului Suceava, Vasile Oșean, a prezentat stadiul actual al depozitării deșeurilor în județ.
Astfel, în județul Suceava cea mai mare parte a deşeurilor municipale colectate este eliminată prin depozitare pe stații de stocare temporară, determinând pierderi importante de resurse materiale, energie şi implicit poluarea factorilor de mediu, precizează un comunicat al Agenției pentru Protecția Mediului Suceava.
Eliminarea deşeurilor, realizată exclusiv prin depozitare, continuă să fie una din cele mai dificile probleme în ceea ce priveşte managementul deşeuri. Depozitele neconforme de deşeuri menajere din județul Suceava au fost închise cu fonduri din Programul Operațional Sectorial Mediu (POS), prin implementarea proiectului „Sistem de Management Integrat al Deşeurilor în Judeţul Suceava”, pentru care a fost emis acordul de mediu nr. 9//12.10.2009, revizuit la data de 23.12.2010.
În prezent în judeţul Suceava există şase spaţii de stocare temporară, dintre care unul nu mai este utilizat din anul 2015, în care s-au acumulat, începând din anul 2014, cantităţi importante de deşeuri nepericuloase.
Din informațiile transmise de operatorii acestor spaţii de stocare temporară rezultă că în anul 2017 s-au mai stocat cca 76.630 tone, deci pe aceste amplasamente până în prezent ar exista aproximativ 366.978 tone de deşeuri nepericuloase.
Acestea vor trebui relocate pe depozitul Moara în şase luni de la intrarea în funcţiune a acestuia, potrivit celor menţionate în autorizaţiile de mediu.
Prima celulă din Depozitul Moara a fost realizată dar nu este încă pusă în funcţiune Prima celulă va avea o capacitate de cca 1.380.000 tone şi se preconizează că va funcţiona 10 ani.
Consiliul Județean Suceava a depus solicitarea de obţinere a autorizaţiei integrate de mediu pentru Centrul de Management Integrat al Deșeurilor Moara (CMID Moara), în data de 21.06.2017, şi a iniţiat procedura de achiziţie publică pentru atribuirea contractului „Delegare prin concesiune a gestiunii de administrare a depozitului de deşeuri, administrarea staţiei de sortare şi a centrului public de colectare din cadrul CMID Moara”.
În data de 12.09.2017 a fost programată depunerea şi deschiderea ofertelor, urmând ca în cel mai scurt timp, estimat 15.10.2017, să se atribuie acest contract, dacă nu vor fi contestaţii.
Lucrările de construcţie a depozitului ecologic de la Pojorâta la un stadiu fizic de execuţie de 99%, vor fi finalizate cu finanţare din POIM, contractul fiind fazat.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.