Autorităţile nu au intenţia de a egaliza vârsta de pensionare a femeilor cu cea a bărbaţilor în noua Lege a pensiilor, deoarece în România nu există acelaşi standard şi aceeaşi medie de viaţă ca în Uniunea Europeană, unde tendinţa de ieşire la pensie este spre 70 de ani, a declarat, duminică, ministrul Muncii, Olguţa Vasilescu

„S-a tot discutat în această perioadă că vrem să intervenim la vârsta de pensionare. Părerea mea este că noi nu avem acelaşi standard de viaţă şi aceeaşi medie de viaţă ca în Uniunea Europeană ca să ne ducem după ei la 67 de ani, chiar tendinţa este spre 70 de ani de ieşire la pensie, şi de egalizat femeile cu bărbaţii. Practic, ajungi să cotizezi toată viaţa şi te mai bucuri de pensie un an sau doi, dacă mai apuci să te bucuri de pensie. Din punctul acesta de vedere, noi nu avem de gând să facem asta. Există o directivă a Uniunii Europene care obligă România ca până în 2030 vârstele de pensionare să fie egalizate la bărbaţi şi la femei, dar mai avem destul de mult până în 2030 şi vom mai vedea ce va mai fi până atunci. Nu ne-am propus să facem şi nici în Programul de Guvernare nu figurează asta”, a precizat Vasilescu.

Întrebată care vor fi categoriile ce vor beneficia de pensionare anticipată în noua Lege a pensiilor, ministrul Muncii a precizat că în Programul de Guvernare se prevede o scădere cu şase ani a vârstei de pensionare pentru femeile care au peste trei copii. De asemenea, ministrul a anunţat că actualele pensii minime vor trece ca prestaţii sociale în noua lege şi se vor mări de la 520 de lei, la 640 de lei în 2018.

„Noi avem în Programul de Guvernare ca femeile cu peste trei copii să aibă şase ani în minus la pensie. Sigur că, de când am început să comunicăm acest lucru, în spaţiul public au apărut tot felul de idei: nu ar mai fi mai bine să fie un an pentru femeile cu un copil, doi ani pentru femeile cu doi copii, etc. Sunt tot felul de dezbateri pe subiectul respectiv, dar eu vă spun cum va apărea în lege şi cum este în programul nostru de guvernare. Nu vor mai fi acele pensii minime despre care să discutam în legislaţia de pensii, vor trece ca şi prestaţie socială. Ele vor rămâne, chiar se vor mări de anul viitor. Aşa numita acum pensie minimă, care este de 520 de lei, va ajunge la 640 de lei, dar nu va mai fi categorisită ca şi pensie, ci ca o prestaţie socială. Am avut stupefacţia să observăm că, după ce am crescut indemnizaţia socială minimă de la 400 la 520 de lei, sunt foarte mulţi pensionari cu 520 de lei, care au cotizat, care au muncit, şi este clar că va trebui să corectăm sistemul”, a explicat Vasilescu.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.