Ambasadorul SUA Hans Klemm a transmis un mesaj ascuns, dar dur, Coaliției de Guvernare. În discursul său de Ziua Naţională de Comemorare a Holocaustului, Hans Klemm a acuzat politicienii care promovează naționalismul economic și care atacă multinaționalele.
Ambasadorul SUA la București spune că acest în spatele acestei politici s-ar afla ”influența nocivă a Rusiei”.
Iată mesajul ambasadorului Klemm:
Cu prilejul comemorării astăzi a tuturor victimelor Holocaustului, să luăm aminte şi la o tendinţă îngrijorătoare care prinde contur în Europa, o tendinţă care aminteşte de aceeaşi retorică ce a cauzat Holocaustul.
Din păcate, antisemitismul a fost prezent în diferite forme în Europa timp de sute de ani, poate un mileniu. Cu toate acestea, pentru aproape 50 de ani după cel de-al Doilea Război Mondial, amintirea ororilor Holocaustului a servit pentru întregul continent drept piedică în faţa antisemitismului.
Şi totuşi astăzi, cei care se opun liberalismului şi îmbrăţişează naţionalismul economic caută din nou să îi atace şi să îi demonizeze pe evreii din Europa şi pe cei din afara ei. Fac acest lucru direct, prin manifestaţii naţionaliste şi vandalizarea memorialelor şi a cimitirelor. Dar fac acest lucru şi indirect, prin atacarea companiilor multinaţionale şi prin aluzii la pretinse şi presupus infame legături evreieşti ale unor întreprinderi legitime cu scopul de a crea animozitate şi de a prezenta concluzii funeste.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.