„Cu bucurie putem spune astăzi că am definitivat proiectul de modernizare a aeroportului. După cum bine știți în data de 28.10.2011 a fost semnat contractul privind lucrările aferente acestui proiect. Trebuie să spun că niciunul dintre noi nu a mai derulat proiecte cu fonduri europene. N-am avut consultant, iar asta a însemnat și mai multă muncă. Nu avem corecții financiare, iar pentru asta le mulțumesc tuturor factorilo implicați în acest proiect”, a spus directorul Aeroportului Suceava, Ioan Măriuță.
Managerul proiectului, Marius Grosu, a menționat ăn cel fel s-a schimbat aeroportul după finalizarea acestui proiect.
„Indicatorii tehnico-economici au fost îndepliniți sută la sută. Dacă până acum aveam o platformă de 114 pe 85, acum avem una de 275 de metri lungime pe 113,5 lățime. Locurile de parcare s-au înmulțit, astfel dacă până acum existau patru locuri de parcare, iar acum avem șase. Înainte aveam un balizaj standard, nu mai avea nimeni în Europa, iar acum avem un balizaj de categoria a doua. Nu avem corecții financiare la acest proiect, iar acesta este un lucru extraordinar”, a declarat managerul proiectului, Marius Grosu.
La rândul său, președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor, a subliniat faptul că la aeroportul din Suceava, lucrează oameni profesioniști care trebuie motivați.
„Suntem la capăt de drum astăzi la aeroport. A fost o muncă grea, complexă,un astfel de proiect de dotare și modernizare este unic în România. Munca merge mai departe în continuare, pentru că nu putem spune vreodată că terminăm un proiect de dezvoltare. La Suceava la aeroport avem o echipă dedicată, care știe să își facă treaba, oameni profesioniști pe care va trebui să îi și motivăm. Mai mult decât atât, va trebui să facem și angajari, pe măsură ce aeroportul se va dezvolta.
Valoarea totală a proiectului este de 137.802.849,82 lei, din care 88.365.434,08 lei reprezintă finanțare nerambursabilă acordată de Comisia Europeană din Fondul European de Dezvoltare Regională, 38.285.348,22 lei contribuția de la Bugetul de Stat și 11.152.067,52 lei, contribuția beneficiarului.
Lasa un raspuns