Așa cum deja se știe, și pentru alegerile din această iarnă, toți candidații au nevoie de liste de semnături de susținere. Regula se aplică și pentru partide și alianțe, nu doar pentru independenți, ca în trecut. Rolul listelor este de filtru de relevanță, dar se pare că are și părți negative: număr prea mare de semnături cerute în multe circumscripții, dificultatea verificării lor și existența unei metode aproape imbatabile de a trișa.
Drept dovadă, Partidul Mișcarea Populară Suceava a ridicat semne mari de întrebare cu privire la modul în care a făcut rost de semnăturile pentru alegerile parlamentare din 6 decembrie.
Partidul a trimis, se pare, la începutul lunii octombrie, listele cu semnături, însă ciudat este că PMP nu a făcut apel la susținere, nu a anunțat că a început strângerea de semnături și totuși ele au fost trimise.
Astfel, PMP Suceava este suspectat că a recurs la o metodă perfidă de a falsifica semnăturile: oamenii din județ spun că acestea au fost transcrise de pe listele pentru alegerile locale din acest an, atunci acestea fiind obținute conform cerințelor.
În cazul de față, punctul slab a fost conștiința celui care a decis să recurgă la astfel de metode josnice, a permis practicarea lor și a sfidat, în disperarea obținerii unei vremelnice funcții, legea.
SuceavaLive cere public instituțiilor abilitate să verifice autenticitatea acestor semnături și, întrucât președintele PMP Suceava alege să nu invite la conferințele de presă jurnaliștii care nu își cer scuze în live, dacă au pus o întrebare aparent mai dură și jurnaliștii care nu îl laudă, se cuvine ca întrebările să îi fie adresate public:
1: Domnule Andronache, ați plătit oameni care să transcrie semnăturile de la alegerile locale pentru cele parlamentare?
2: Ați făcut fals în declarații, domnule președinte al PMP Suceava?
Si chiar daca au facut, nimeni nu le face nimic. Sucevenii sunt parsivi. Nu se mananca ei intre ei. Credeti ca celelalte partide nu fac la fel? De unde credeti ca scot fiecare zecii de mii de semnaturi?
Important este faptul ca semnaturile au fost deja predate la Prefectura si duse la Tribunal pentru validare. Nimeni nu le face nimic. Asta e Romania lucrului bine facut.
Nici nu au aparut corturile de campanie unde sa se stranga semnaturi. Cand, unde si cine si a umblat dupa semnaturi?
Trucuri politice. Si ii mai adus pe cei din PMP ca ei sunt altfel. SUNTETI TOTI LA FEL! Umblati sa profitati de cei din jur, sa castigati de pe spatele lor .. sunteti la fel ca si ceilalti.
Politicieni din garda noua? Tinere sperante? Cine? Fratii Sidor?
Vai de noi, vai de ei saracii bogati!