Majoritatea tinerilor absolvenți ai claselor a VIII-a nu mai au de gând să urmeze un liceu! În schimb, aceștia preferă să frecventeze o școală profesională, această variantă fiind una mult mai practică în contextul în care calificarea obținută doar după trei ani de studii îi va ajuta să își găsească mult mai ușor un loc de muncă.

Astfel, 27 de licee din județul Suceava vor pune la dispoziție, pentru anul școlar 2014-2015, mai multe clase de învățământ profesional cu specializările de mecanic auto, ospătar, bucătar, comerciant-vânzător, electrician, tinichigiu, vopsitor auto, confecţioner produse textile, lucrător hotelier, lăcătuş mecanic, frizer, coafor, manichiurist, pedichiurist şi tâmplar universal. În primele două etape ale înscrierii vor fi ocupate 65% de locuri, din numărul total de 1.474 de locuri disponibile.

Urmează a III-a etapă de înscrieri în perioada 25 august-9 septembrie, timp în care candidații trebuie să se hotărască asupra unei calificări profesionale numai la școlile unde au mai rămas locuri și opțiuni libere, în urma celei de-a II-a etape.

Conform Inspectoratului Școlar Suceava, elevii vor mai avea la dispoziție 390 de locuri libere, la școlile speciale existând un număr de 41 de locuri libere (Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă Suceava), iar în învățământul particular profesional încă 84 de locuri (Centrul de Studii „Ştefan cel Mare şi Sfânt” Câmpulung Moldovenesc)

Odată cu începerea anului școlar, elevii claselor a IX-a vor fi pregătiți în teorie în proporție de 60%, pentru ca mai apoi, până la finalizarea studiilor, accentul să fie pus din ce în ce mai mult pe practică. În anul al III-lea, pregătirea practică a elevilor ce au optat pentru învățământul profesional va ajunge și până la 75% din totalul formării.

De asemenea, elevii din învățământul profesional vor mai beneficia de o bursă lunară în valoare de 200 de lei, la care se adaugă reduceri pentru mijlocul de transport și cazare la internatele unităților de învățământ.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.