Joi, 29 octombrie, la  ora 18:30, în timp ce conducea autotrenul format din autoutilitară şi semiremorcă pe raza comunei Fântâna Mare a acroșat cu partea dreapta față un cal care se deplasa pe aceeași direcție de mers, călare pe care se afla un localnic de 30 de ani.

Potrivit IPJ Suceava, în urma impactului bărbatul de 30 de ani a decedat.

 Conducătorul auto a fost testat de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

 În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluţionat procedural.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.