Comuna Pojorâta reprezintă cel mai excentric punct de pe harta fotbalului din primele două eșaloane, aceasta zona oferind un ambient unic pentru fanii echipelor care doresc să facă deplasarea în inima Bucovinei.
Rapidistilor, insa, se pare ca nu prea le-au placut batuta si hora din Pojorata,astfel ca au fost invinsi cu un scor de 2-la 1.
Poate ca ar mai trebui sa stiti despre Pojorata ca este o comună cu doar 3 mii de locuitori, mai puțini decît suporterii Rapidului de la un meci de pe teren propriu, iar stadionul are o capacitate de 500 de locuri și se numește „Stadionul Comunal”.
Tot la Pojorata o parte dintre suporterii echipei sucevene vin și stau într-o cuvă de excavator, pentru că nu au loc în tribună, iar lotul echipei este format în totalitate din jucători români, în timp ce aproape jumătate din echipa Rapidului este din străinătate.
Cea mai mică comună din Liga a II-a de fotbal din România, Bucovina Pojorâta, a scris din nou o pagină de istorie în sportul românesc,prin aceasta victorie cu Rapidul.
Daniel Cristescu şi Marius Coman, cei care au marcat pentru8 echipa suceveana, in mod sigur vor tine minte mult timp de acum in colo, cele doua goluri.
Rapidul avea coşmaruri cu echipele sucevene încă de acum 48 de ani. Pe 3 mai 1967, giuleştenii pierdeau, în semifinalele Cupei României, 0-1 cu Foresta Fălticeni.
Lasa un raspuns