Duminică, 28 octombrie 2018, Aeroportul „Ștefan cel Mare” Suceava a atins pragul de 300.000 de pasageri procesați în anul 2018.

Pasagerul cu numărul 300.000 a fost înregistrat la cursa de Roma (Ciampino).

Acesta se numește GELU ILISEI, de 45 de ani, din comuna Cornu Luncii, lucrează în Italia în domeniul piscicol, este căsătorit, are un copil și călătorește des spre Roma de pe Aeroportul „Ștefan cel Mare” Suceava.

Cu acest  prilej conducerea Consiliului Județean Suceava si a Aeroportului “Ștefan cel Mare” Suceava i-a oferit o Diplomă care să îi reamintească de acest moment, împreună cu un album cu imagini din municipiul Suceava și o trăistuță cu specific bucovinean.

În acest moment putem spune că vom depăși traficul de pasageri prognozat pentru acest an, acela de 330.000 pasageri, și suntem încrezători că la sfârșitul anului vom înregistra un număr de pasageri procesați în jurul cifrei de 350.000, aceasta însemnând o creștere de circa 33% față de anul 2017 și de peste 6 ori față de 2016.

Suntem încrezători că anul 2019 ne va aduce cel puțin o nouă companie care va deschide zboruri regulate spre destinații noi, interne și internaționale, de pe Aeroportul “Ștefan cel Mare” Suceava”, a declarat Gheorghe Flutur, președintele CJ Suceava.

În ceea ce privește investițiile la Aeroportul Internațional „Ștefan cel Mare” din Suceava, șeful CJ a spus că până la finele acestui an se dorește semnarea contractului pentru noul terminal de pasageri. În acest moment proiectul se află în evaluare, a spus Flutur, care a mai precizat că a așteptat lămuriri pe POIM pe axa transporturi.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.