De vineri până duminică, în perioada 26 – 28 mai 2017, la parterul Iulius Mall se desfășoară Târgul Handmade. Expozanți cu îndemânare și imaginație prezintă numeroase obiecte lucrate manual, de la bijuterii, piese vestimentare, accesorii pentru păr, papioane și genți, până la tablouri, cutii pentru podoabe, lumânări parfumate și cosmetice naturale. Clienții vor putea alege articole originale, care pot da un plus de personalitate garderobei sau căminului lor.
Sâmbătă, de la ora 9.00, în sala de conferințe de la etajul Iulius Mall, cei mai iscusiți prichindei în sportul minții vor participa la un Campionat Județean de Șah. Competiția este organizată de Palatul Copiilor Suceava, fiind un mod de a-i încuraja pe cei mici să joace șah și de a pune în valoare talentul celor care sunt pasionați de mutările inteligente.
Tot sâmbătă, prichindeii care vor să își dezvolte abilitățile sunt așteptați la o nouă ediție a atelierului de creație. De la ora 14.00, în zona magazinelor pentru copii, specialiștii Creativ&Deco îi vor învăța pe participanți cum să realizeze figurine haioase, din plastilină. După ce le vor usca, micile creații se vor transforma în parteneri de joacă. Toate materialele necesare sunt oferite de Iulius Mall.
Sâmbătă și duminică sunt două zile dedicate dansului, la Iulius Mall Suceava. La etajul mall-ului se va instala scena Bucovina Dance Festival, organizat de M Style Dance Studio și Iulius Mall. Sâmbătă, de la ora 10.00, peste 600 de concurenți se vor întrece în mișcări ritmate, în cadrul Show Dance. Competiția se desfășoară pe categorii de vârstă și de performanță, la disciplinele: clasic, retro, comercial, sportiv, fantezie coregrafică, de caracter și urban. Duminică, copiii cu vârsta de peste 7 ani pot participa la workshop-uri tematice gratuite. De la ora 10.00, în zona food court, vor învăța pași de streetdance. De la ora 12.00, în sala de conferințe de la etajul Iulius Mall vor deprinde mișcările dansurilor latino, iar de la ora 13.15 vor afla care sunt pașii de bază pentru vals lent și tango.
Întâlnirile dansante continuă și duminică seara. De la ora 17.00, la parter, membrii Salsa Family le vor oferi clienților Iulius Mall, indiferent de vârstă, lecții gratuite de dansuri caraibice, salsa, bachata și merengue.