A oferi cadouri este o artă pe care nu toată lumea o stăpânește. Nu e simplu să știi perfect gusturile persoanei căreia dorești să îi faci o surpriză și nici să știi ce o surprinde cu adevărat. Dacă te confrunți cu o astfel de dilemă, ai ajuns unde trebuie.

Atunci când vrei să-i faci cuiva un cadou, trebuie să iei în calcul anumite caracteristici ale acelei persoane. În primul rând, e esențial să stabilești care este natura relației tale cu persoana respectivă. Dacă este vorba despre o relație apropiată, de familie, sau, din contră, de una profesională. În cazul în care vorbim despre o persoană apropiată ție, de exemplu rudă sau partener/parteneră de viață, lucrurile sunt simple. Există mari șanse să îi cunoști gusturile și, mai mult decât atât, orice cadou năstrușnic ai găsi, nu este nicio problemă, fiind vorba despre un membru al familiei.


Iată câteva idei de cadouri inedite

Dacă toată această incursiune în teoria alegerii cadoului ideal ți se pare o mare bătaie de cap, să știi că acest sentiment îți este împărtășit de majoritatea oamenilor. Adevărul este că, indiferent cui ne adresăm cu un cadou, alegerea lui se dovedește a fi mult mai dificil de făcut decât ne-am fi imaginat vreodată.

Lucrurile devin mai complicate atunci când cauți o idee de cadou corporate. Adică acel cadou care este destinat, poate, colegului tău de serviciu, șefului, etc. În acest caz, e indicat să te apleci serios asupra problemei și să tratezi această provocare cu maximă seriozitate. Ținând cont de natura profesională a relației, trebuie să știi, din start, că nu poți opta pentru orice tip de cadou. Este imperios necesar ca alegerea ta să fie sobră, elegantă, serioasă și să facă o impresie bună atunci când ajunge în brațele destinatarului.

În al doilea rând, trebuie să faci o mică investigație pentru a afla dacă există anumite preferințe personale la care ține foarte mult. De exemplu, multor oameni nu le este pe plac să primească parfumuri de la persoane care nu sunt apropiate și care nu le cunosc gusturile. De ce? Pentru că acești oameni au niște preferințe bine stabilite, folosesc unul sau două parfumuri proprii și nu sunt dispuse să experimenteze mai multe arome. Prin urmare, trebuie să aflii dacă există o astfel de situație și în cazul persoanei pentru care îți dorești să găsești un cadou.

Din fericire, există soluții. Ai la îndemână o opțiune la care poți apela de fiecare dată când te simți lipsit de inspirație. Această soluție universal valabilă poartă denumirea de „cadouri pe placul tuturor”. Da, ai citit bine! Există o serie de daruri imposibil de refuzat, oricui i le-am transmite. 

Obiectele de artă

Fie că ești pasionat cu adevărat de pictură, sculptură sau orice formă de artă ce se poate materializa, fie că nu ești tocmai fanul unei astfel de personificări a locuinței, trebuie să recunoști faptul că există piese absolut splendide, care dau o notă de originalitate și stil oricărei case.

Poți opta pentru o piesă de artă, în funcție de bugetul tău, iar acest lucru nu doar că va spune multe despre tine și gradul tău de sensibilitate și bun-gust, dar va fi primită cu multă apreciere de beneficiarul cadoului tău.

Ai la dispoziție numeroase târguri de artă de unde poți alege darul ideal, cum ar fi cele organizate de Institutul Cultural Român.

Plantele decorative

Dacă arta nu te convinge și ți se par dificil de ales ceva anume, plantele reprezintă acea alegere care e extrem de ușor de făcut și care va aduce un zâmbet larg pe fața celui pe care vrei să-l bucuri.

Ai la dispoziție numeroase soiuri, culori și arome de plante, iar unele ateliere de creație îți pot pune la dispoziție aranjamente florale numai bune de fotografiat și pus pe internet.

În cazul în care o plantă pare a fi ideea ideală pentru tine, poți arunca o privire pe terariile de la Greenarium  și poate te inspiră ceva.

Acestea fiind spuse, iată că nu este nici pe departe atât de dificil să alegem cadourile perfecte. Trebuie doar să găsim soluțiile care să ne salveze din situațiile ce par a fi fără ieșire.

 

Sursa foto:pexels.com

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.