În Monitorul Oficial, Partea I nr. 540 din 19.07.2016 s-a publicat Ordinul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale – MADR, nr. 851/2016 pentru modificarea anexei la Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 2.112/2015 privind instituirea schemei de ajutor de minimis „Sprijin acordat pentru stimularea investiţiilor asociate conservării patrimoniului şi pentru menţinerea tradiţiilor şi moştenirii spirituale”.

Schema are drept scop acordarea de sprijin financiar nerambursabil pentru conservarea patrimoniului local şi a tradiţiilor în vederea stimulării activităţilor de turism rural pentru menţinerea tradiţiilor şi a moştenirii spirituale. Obiectivul schemei este de a sprijini creşterea atractivităţii zonelor rurale şi stimularea dezvoltării mediului de afaceri local.

Domeniile acoperite de schemă vizează protejarea prin restaurare şi modernizare a obiectivelor de patrimoniu cultural de interes local, a aşezămintelor monahale, inclusiv a aşezămintelor culturale – cămine, aflate în proprietatea întreprinderii eligibile prin prezenta schemă sau care sunt utilizate pentru desfăşurarea de activităţi economice, după cum urmează:

  • restaurarea, conservarea şi dotarea clădirilor/monumentelor din patrimoniul cultural imobil de interes local de clasă (grupă) B;
  • restaurarea, conservarea şi/sau dotarea aşezămintelor monahale de clasă (grupă) B, inclusiv construcţia, extinderea şi/sau modernizarea drumurilor de acces ale aşezămintelor monahale de clasă (grupă) B;
  • modernizarea, renovarea şi/sau dotarea căminelor culturale.

Prin  schemă se acordă sprijin financiar pentru investiţiile aferente operaţiunilor generatoare de venit oricărei întreprinderi care se încadrează în următoarele categorii:

  • comunele definite conform legislaţiei în vigoare;
  • ONG-uri – definite conform legislaţiei în vigoare;
  • unităţi de cult – definite conform legislaţiei în vigoare;
  • persoane fizice autorizate/societăţi – care deţin în administrare obiective de patrimoniu cultural de utilitate publică, de clasă (grupă) B.

Sediul social, sediul profesional şi punctul/punctele de lucru, după caz, al(e) solicitantului trebuie să fie situat(e) în spaţiul rural, activitatea desfăşurându-se în spaţiul rural.

Beneficiarii prevăzuţi mai sus sunt eligibili dacă îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii generale de eligibilitate:

  • sunt întreprinderi sau întreprinderi unice;
  • nu se află în procedură de executare silită pentru plata unor datorii fiscale şi nefiscale şi nici nu au popriri pe conturile bancare;
  • nu se află în procedură de închidere operaţională, dizolvare, lichidare sau administrare specială;
  • nu sunt supuşi unei proceduri de insolvenţă şi nici nu îndeplinesc criteriile prevăzute de lege pentru a fi supuşi unei proceduri de insolvenţă colectivă la cererea creditorilor lor;
  • nu se află în incapacitate de plată;
  • întreprinderea nu a primit ajutor pentru salvare şi nu a rambursat încă împrumutul sau nu a încetat garanţia sau a primit ajutoare pentru restructurare şi face încă obiectul unui plan de restructurare;
  • suma ajutoarelor de minimis de care au beneficiat într-o perioadă de 3 ani fiscali (2 ani fiscali anteriori plus anul curent) nu depăşeşte echivalentul în lei a 200.000 euro;
  • nu sunt firme împotriva cărora a fost emisă o decizie de recuperare a unui ajutor de stat, dacă această decizie de recuperare nu a fost deja executată;
  • solicitantul trebuie să demonstreze capacitatea de a asigura cofinanţarea investiţiei, din surse proprii sau atrase, neafectate de elemente de ajutor de stat.

În cadrul schemei sunt eligibile cheltuielile referitoare la investiţii în active corporale şi necorporale, identificate ca necesare prin studiul de fezabilitate sau memoriul justificativ, după caz, astfel:

  • investiţii în active corporale: restaurarea, conservarea şi dotarea clădirilor/monumentelor din patrimoniul cultural imobil de interes local de clasă (grupă) B; restaurarea, conservarea şi/sau dotarea aşezămintelor monahale de clasă (grupă) B, inclusiv construcţia, extinderea şi/sau modernizarea drumurilor de acces ale aşezămintele monahale de clasă (grupă) B; modernizarea, renovarea şi/sau dotarea căminelor culturale;
  • investiţii în active necorporale: achiziţionarea sau dezvoltarea de software şi achiziţionarea de brevete, licenţe, drepturi de autor, mărci; costurile generale ocazionate de cheltuielile cu construcţia sau renovarea de bunuri imobile şi achiziţionarea sau cumpărarea prin leasing de echipamente noi, în limita valorii pe piaţă a activului.

În funcţie de tipul investiţiei/proiectului, solicitantul trebuie să dovedească dreptul de proprietate asupra terenului pe care urmează să realizeze investiţia sau, după caz, dreptul de folosinţă pe o perioadă de 10 ani.  Valoarea finanţării nerambursabile acordate unei întreprinderi sau întreprinderi unice în cadrul prezentei scheme nu poate depăşi 200.000 euro/proiect. Beneficiarul de ajutor în cadrul prezentei scheme trebuie să facă dovada unei contribuţii financiare din surse proprii sau atrase, neafectată de elemente de ajutor de stat, de minimum 20% din totalul cheltuielilor eligibile necesare pregătirii şi implementării proiectului. Schema se aplică până la data de 31 decembrie 2020, în limita bugetului alocat, cu posibilitatea prelungirii, potrivit viitoarelor reglementări europene, aferente postperioadei 2014-2020. Valoarea totală estimată a ajutorului de minimis care va fi acordat în cadrul  schemei, angajată pe durata de aplicare a acesteia, cu posibilitatea realocării anuale a sumelor estimate, este echivalentul în lei a 45.000.000 euro.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.