Preşedintele Senatului, Alina Gorghiu, a anunţat că au expirat mandatele conducerii Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei şi că va fi declanşată procedura pentru selectarea preşedintelui şi vicepreşedintelui Autorităţii. Gorghiu a precizat că speră ca viitoarele persoane care vor conduce această instituţie să fie mai bine pregătite decât au fost cele la conducere până acum.
Alina Gorghiu a declarat, marţi, că mandatele conducerii ANRE expiră pe data de 23 octombrie.
„A venit o adresă din partea Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei, o adresă prin care stăm informaţi că expiră mandatele celor din conducerea acestei instituţii. Vorbim de data de 23 octombrie. Conform acestei adrese, se vacantează funcţiile de preşedinte, de vicepreşedinte şi două funcţii de membru în Comitetul de reglementare al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energie, ca urmare a expirării mandatului, care are o durată de 5 ani. Au fost acordate în 2017 aceste mandate, printr-o hotărâre a plenului reunit. Ca atare, în foarte scurt timp va avea loc un Birou Permanent reunit care să declanşeze proceduraprin care vor fi selectate viitoarele persoane, sper eu, mult mai bine pregătite, mai articulate, mai profesioniste decât ce am avut până acum la conducerea ANRE, astfel încât să fim şi cu Autoritatea de Reglementare la înălţimea problemelor pe care sectorul energetic le ridică în această perioadă”, a afirmat Alina Gorghiu.
Ea a mai menţionat că la două comisii din Senat se află Ordonanţa 119.
„Vă informez că în comisie, acum la Comisia de energie şi la Comisia economică, comisiile co-raportoare, se află Ordonanţa 119. Vorbim de un raport care va veni favorabil pe această ordonanţă. Vă amintesc că inclusiv ANRE a dat un aviz favorabil. S-a lucrat la ordonanţă într-un comitet interministerial şi din punctul nostru de vedere va trebui să fim astăzi atenţi astfel încât să dăm un vot pe ordonanţă în plenul Senatului.
Ea va merge ulterior în Camera Deputaţilor. În comisie, cel puţin până la acest moment, s-a ţinut cont de observaţiile venite din partea actorilor din domeniu, s-a ţinut cont de amendamentele discutate în coaliţia de guvernare şi, de asemenea, s-a ţinut cont şi de propunerile Comisiei Europeană, acele măsuri luate în avans de România, care au devenit valabile între timp în forme asemănătoare la nivelul Uniunii Europene şi sigur că astăzi veţi vedea o dezbatere aprigă, aprinsă în plenul Senatului. Din păcate, subiectul acesta al crizei energetice, pe care nu şi le-a dorit nimeni pe agenda publică şi nu şi a dorit să existe, în realitate, este speculat politic în fel şi chip”, a precizat Alina Gorghiu.
Cine a condus ANRE în ultimul deceniu: un electrician, un vânzător de mașini și un inginer
Președintele ANRE este votat de Parlament, la propunerea partidelor, și este unul dintre bugetarii cu cele mai mari salarii. Anual, președintele ANRE încasează circa 150.000 de euro net.
Dumitru Chiriță, 2017-prezent
Dumitru Chiriță este președintele ANRE din 2017, fiind propus de PSD pentru această funcție, după o lungă carieră în politică alături de social-democrați. Pe vremea regimului Ceaușescu, Chiriță era electrician-șef, iar după căderea regimului a devenit sindicalist. În 2000, obține primul mandat de deputat, reușind să repete această performanță în 2008, 2012 și 2016. Între 2004 și 2008 a ocupat funcția de vicepreședinte al Casei Naționale de Asigurări, deși nu avea nici experiență, nici studii în domeniu.
![](https://psnews.ro/wp-content/uploads/2022/09/Dumitru-Chirita-.jpg)
În CV-ul său scrie că a studiat Universitatea Nicolae Titulescu, dar nu menționează anul, ceea ce poate ridica multe semne de întrebare.
În 2021, Dumitru Chiriță a primit 710.564 de lei de la ANRE, potrivit declarației de avere din 2022. În conturile bancare a strâns peste 1,3 milioane de lei. Președintele ANRE mai deține un apartament de 93 mp în București, o casă de 441 metri pătrați, două terenuri agricole cu o suprafață totală de 12.900 mp, un teren intravilan și un teren forestier de 1000 mp.
Niculae Havrileț, 2012-2017
Niculae Havrileț a devenit președinte ANRE în 2012, după ce guvernul Ponta l-a demis pe Iuliu Dan Plaveti din funcție. Parlamentul l-a votat pe Havrileț și a reușit să rămână la conducerea instituției până în 2017, cu toate guvernele PSD, deși Havrileț fusese în trecut vicepreședinte PNL Târgu Mureș și consilier local în respectivul oraș. În acea perioadă funcționa fostul USL și această numire nu a surprins pe nimeni.
![](https://psnews.ro/wp-content/uploads/2022/09/havrilet.jpg)
Înainte să ajungă la conducerea ANRE, Havrileț a fost director la compania Gascop din Târgu Mureș, reiese din CV-ul său. Între 1982 și 2001 a fost inginer la Romgaz. La capitolul studii, Havrileț a absolvit Universitatea Tehnică din Cluj și s-a specializat în domeniul gazelor naturale. În timp ce era președinte ANRE, a studiat și la Academia SRI, urmând un curs despre „securitatea energetică și infrastructuri critice”.
Pe vremea când conducea ANRE, Niculae Havrileț primea anual 559.944 lei, reiese dintr-o declarație de avere din 2017. În conturile bancare, președintele ANRE avea circa 450.000 de lei și împrumutase două persoane cu suma totală de 600.000 de lei.
Președintele ANRE avea 3 case, 2 apartamente și un spațiu comercial în mai multe orașe din România. De asemenea, avea 5 terenuri intravilane.
Niculae Havrileț a reușit să obțină o altă funcție politică și a rămas la Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri. În declarația de avere din 2021, Havrileț declara că primea 116.808 lei net anual pentru funcția de secretar de stat. Fostul șef ANRE mai avea circa 420.000 de lei în conturi, însă reușise să cumpere mai multe acțiuni la diferite companii. În total, Havrileț avea acțiuni în valoare de aproape 600.000 de lei. Pe lângă aceste sume impresionante, apărea în continuare cu 200.000 de lei împrumutați către Havrileț Dan Nicolae.
În 2020, fostul președinte ANRE a reușit să-și cumpere un apartament în București, cu o suprafață de 108 mp și un teren intravilan de 8779 mp.
Dan Iulius Plaveti, 2010-2012
Dan Iulius Plaveti a fost pus la conducerea ANRE de către guvernul Boc și a plecat odată ce PDL a pierdut guvernarea, dar a rămas pe mai multe funcții importante în companiile de stat.
Premierul Victor Ponta l-a demis pe Plaveti de la conducerea ANRE în 2012, însă după 4 a devenit director TAROM. În declarația de avere din 2017, când conducea compania aeriană, declara că deținea acțiuni la mai multe companii în valoare totală de peste 800.000 de lei, acordase împrumuturi către diferite persoane fizice în total de circa 500.000 lei plus 40.000 de euro.
În anul 2016, Plaveti a primit de la Tarom suma de 127.461 de lei și a câștigat 355.000 de lei din dividende la compania German Top Trading SRL. De asemenea, primea 23.508 lei pentru că făcea parte din CA CFR Călători și alți 17.600 lei/an pentru că era în Consiliul Administrativ (CA) Tulcea Gaz SA.
După scurta experiență la Tarom, Plaveti a fost numit director general la Hidroserv, o altă companie de stat.
Înainte să fie uns politic în diferite funcții politice, pe salarii uriașe, Pavleti vindea mașini la compania German Top Trading (unde deține și acțiuni) și nu avea nicio legătură cu domeniul energetic. Între 1988 și 1993, Plaveti a studiat la Facultatea de Aeronave, de la Politehnica București, dar la conducerea Tarom a rezistat doar 6 luni, scrie psnews.ro.
Lasa un raspuns