Ambasadorul Elveției la București, Arthur Mattli, a fost prezent la Suceava, la invitația primarului Ion Lungu. Această vizită s-a desfășurat în contextul în care cele două proiecte pe fonduri elvețiene, respectiv cel de iluminat public și cel prin care muncipalitatea a achiziționat vehicule electrice, au ajuns la final.
Astfel, Arthur Mattli a ținut să îl felicite pe primarul Ion Lungu pentru cele două proiecte implementate cu succes, subliniind că Suceava este un oraș mult mai verde față de cum era în urmă cu zece ani. De altfel, diplomatul elvețian a precizat că indiferent de locul de proveniență al fiecăruia, visul tuturor este un mediu înconjurător cât mai bun.
„Astăzi putem confirma că aceste acțiuni au fost implementate cu succes în Suceava. De asemenea, putem vorbi și despre viitoare proiecte pe fonduri elvețiene ce vor fi implementate în viitor în municipiul Suceava”, a declarat ambasadorul Elvețeie la București, Arthur Mattli.
De asemenea, Hugo Bruggmann, reprezentantul Secretariatului de Stat pentru Afaceri Economice al Elveției, a precizat că Parlamentul elvețian se pregătește să lanseze un nou pachet de finanțare care să reducă discrepanțele din Uniunea Europeană.
Trebuie spus că primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, s-a declarat mulțumit de tot ceea ce a reușit să facă în municipiul reședință de județ și speră ca în viitorul apropiat să poată accesa, din nou, fonduri nerambursabile. De asemenea, Lungu le-a mulțumit tuturor celor cu care a colaborat. În altă ordine de idei, edilul Sucevei a spus că a primit feedback pozitiv și din partea sucevenilor care s-au declarat mulțumiți de iluminatul public.
„Suceava este un oraș verde și primul din România care are infrastructură pentru încărcarea vehiculelor electrice”, a precizat primarul municipiului Suceava, Ion Lungu.
Prezentă la eveniment, secretarul de stat din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Sirma Caraman, a precizat că autoritățile române au făcut progrese în ceea ce privește accesarea fondurilor nerambursabile.
„Îl felicit pe domnul primar pentru toate proiectelor pe care le-a accesat. De asemenea, îi felicit și pe colegii din echipa de implementare de la nivelul municipiului Suceava, care au dovedit implicare și un interes permanent, fiind un exemplu de bune practici și pentru alte primării. Proiectele acestea, implementate cu succes, pot fi considerate dovada faptului că se poate, iar pe viitor, pe baza experienței dumneavoastră, sperăm să putem implica și alte unități administrativ-teritoriale pentru a dezvolta proiecte asemănătoare, care să contribuie la managementul energiei durabile”, a subliniat secretarul de stat Sirma Caraman.
Cele două proiecte în valoare de 40 de milioane lei pentru municipiul Suceava, prin Programul de Cooperare Elveţiano-Român sunt: „Management modern şi eficient al iluminatului public în municipiul Suceava” ce prevede montarea a 13.532 unități de iluminat LED şi implementarea unui sistem de telemanagement pentru controlul și monitorizarea acestora. Bugetul total al proiectului este de 6.731.149 CHF, iar implementarea lui se va finaliza în luna septembrie 2019; „Electromobilitate – vehicule electrice pentru o municipalitate verde”. Proiectul are un buget total de 2.773.161 CHF şi vizează modernizarea parcului auto al Primăriei municipiului Suceava, prin achiziționarea a 15 vehicule electrice (11 autoturisme, 2 furgonete, 1 automăturătoare şi 1 autocisternă), 10 biciclete electrice echipate cu panouri fotovoltaice, 5 autobuze electrice de mici dimensiuni și realizarea sistemului pilot de electromobilitate.
Lasa un raspuns