Românul este probabil cel mai schimbător alegător din lume. Pe principiul după război mulți viteji se arată, după măsurătorile primului sondaj realizat după alegeri de către IRES, rezultă că peste 65% din români l-ar fi votat pe Iohannis.

iohannis-predou-800x533

Mentalitatea tipic românească, frica față de dojeneala publică a celor din jur pentru alegerea făcută la alegeri, dar și dorința de a nu părea în contradicție cu toți apropiații, îi determină pe români să își schimbe opțiunea politică peste noapte. Exorcizarea alegătorului român este de-a dreptul fabuloasă, încât și cei mai buni preoți ar rămâne surprinși de cât de repede un creștin român se leapădă de cel pe care l-a votat.

În același timp, ținând cont de agresivitatea susținătorilor lui Iohannis, atât cea din online, cât și cea verbală, într-un fel am putea să le găsim o scuză celor care se declară brusc iohanniști. Românul nu respectă opțiunea celui de lângă el, ci dacă ar putea i-ar ține un proces de intenție.

Românii sunt plini de civism și de democrație, asta doar dacă ești de acord cu ei. Însă, dacă te pune Sfântul să nu ai aceeași opțiune împărășită de cei din jurul tău, ești văzut precum un paria al societății sau al grupului.

Această rușine de a nu fi ăla fraier îi face pe români să nu își susțină punctul de vedere și opțiunea până la capăt.

În România democrată a fanilor lui Iohannis nu se respectă un principiu de bază: dreptul la opinie. Acest drept este unul esențial pentru un stat de drept, precum cel pe care s-au angajat Iohannis și trupa să îl respecte.

Chiar și la o săptămână de la alegeri, înfierbântații susținători ai lui Iohannis continuă campania agresivă față de „nesimțiții” și „leneșii” societății care l-au votat pe Ponta. Deja nu mai suntem într-o democrație, cum spun cei din jurul lui Iohannis. Suntem un stat în care grupul din jurul lui „el lider maximo” al momentului încearcă să pună pumnul în gură celor care nu le împărășesc ideile și opțiunile.

Asistăm la încercarea de a transforma România într-un fel de autocrație modernă de către susținătorii lui Klaus Iohannis, una a social media și online-ului. Acum nu mai vorbim de candidatul Iohannis sau de președintele Iohannis. În acest context, Klaus Iohannis nu are niciun fel de implicare.

Ajungem la un fel de canibalizare a românilor, doar pentru că nu avem aceleași opțiuni unii cu alții. Este de-a dreptul jenant dacă așa va arăta România lui Klaus Iohannis și a noului PNL.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.