Angajații Spitalului de Urgenţă Suceava vor primi echivalentul unui salariu minim pe economie, după ce unității spitalicești i-a fost conferit Ordinul „Meritul Sanitar” în grad de Cavaler, în semn de apreciere pentru importanta activitate de asistență medicală, precum şi pentru rezultatele obţinute în perfecţionarea actului medical.

„Am hotărât ca, pentru efortul depus, să stimulăm întreg personalul cu un salariu minim pe economie, în decursul a cel mult două luni. Dacă nu va fi suficient fondul asigurat prin Consiliul Județean, vom reporta pentru luna următoare și în două luni de zile, întreg personalul spitalului, toți angajații vor lua câte un salariu minim pe economie. Nu vreau să facem diferențe, va fi un singur salariu minim pe economie, pentru fiecare angajat, indiferent de calitatea lui în această instituție”, a declarat managerul Vasile Rîmbu.

Preşedintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, le-a mulţumit şi salariaţilor spitalului şi le-a transmis că merită pe deplin decorația primită

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.