Un bărbat în vârstă de 53 de ani, din comuna Moara, a ajuns la  Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Suceava, vineri, 12 aprilie, în jurul orei 15:00, ca urmare a unui accident de muncă.

Daniel C., angajat al unei firme din Salcea care se ocupă cu fabricarea de construcții metalice și componente ale structurilor metalice, a intervenit la un utilaj pentru a debloca o coală de tablă, moment în care mâna dreaptă a fost prinsă în angrenajul utilajului, suferind leziuni.

Bărbatul a fost transportat de către un coleg la Spitalul Județean Suceava, în vederea acordării de îngrijiri medicale, diagnosticul de internare fiind „accident de muncă, traumatism complex mână dreaptă”, starea acestuia fiind stabilă, rămânând internat.

Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava a fost informat cu privire la eveniment.

A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă”.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.