Evenimentul, organizat de Alexandria Publishing House și Alexandria Librării împreună cu Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, va avea loc miercuri, 17 mai 2017, ora 16:00, în Aula din Corpul E, în cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava.
Invitați speciali la acest eveniment vor fi prodecanul Facultăţii de Istorie, Conf. Univ. Dr. Florin Pintescu și Conf. Univ. Dr. Dan Ioan Dascălu, din cadrul Facultății de Istorie și Geografie, care îl vor introduce pe autor prin scurte considerații asupra cărții lansate în cadrul evenimentului și vor invita pe cei prezenți să ia parte la dezbaterea de idei.
Claude Karnoouh s-a născut în martie 1940 la Paris, unde și-a făcut și studiile superioare. Din 1959 și până în 1965 a urmat studii de științe (fizică și chimie) la Sorbona, iar din 1966 până în 1969 studii de științe umane (filosofie, antropologie socială, sociologie și lingvistică) la Universitatea Paris X Nanterre. Începând din 1970 este membru al Centrului National de cercetare științifică (CNRS) și a predat, de asemenea, la Universitatea Paris X Nanterre, Sorbona, INALCO, Universitatea din Gand (Belgia), Charlostville (Virginia, SUA), Urbino (Italia), ELTE (Budapesta). În 1973 a întreprins mai multe anchete de etnografie și folclor în satul Breb din Maramureș. Din 1991 și până în 2002 a fost profesor invitat al Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj unde, în cel de al doilea semestru al anului universitar, a susținut un curs despre aspecte ale modernității târzii în postcomunism, îmbinând diverse abordări (politice, culturale, economice). Este autor a șase cărti și peste o suta de articole și eseuri de antropologie culturală și politică, filosofia culturii și filosofie politică.
Volumul „Pentru o genealogie a globalizării. Eseuri critico-filosofice ale unui sceptic în acțiune” face parte din Colecția Gândește a Alexandria Publishing House și se bucură de o prefață semnată de Adrian-Paul Iliescu, profesor doctor la Facultatea de Filosofie, Universitatea Bucuresti, seful catedrei de Filosofie politică și morală. Tot la Alexandria Publishing House, în 2014, a mai apărut și volumul ”Raport asupra postcomunismului”, volum prefațat de Prof. Univ. Dr. Aurel T. Codoban.