Medicul Marian Crăciun a făcut un apel ca maternitatea Suceava să fie redeschisă. Acesta a postat pe pagina de socializare următorul mesaj:

„Maternitatea, așa cum nu a mai fost niciodată: un spațiu pustiu și întunecos. Atât noi cât și viitoarele mămici vrem să ne reluăm activitatea. Facem apel la autorități să ne ajute să găsim o soluție!

 

Trebuie amintit faptul că de la închiderea SJU Suceava femeile însărcinate trăiesc un coșmar.
Din cauza faptului că vin din județul Suceava, nu sunt primite în nicio unitate medicală, fie de stat, fie privată. Tinerele sunt disperate și nu știu cum să mai procedeze, deoarece în orice moment li se poate rupe apa.

”Sunt însărcinată în 36 de săptămâni, cu risc de sarcină, lichidul amniotic este prea mult, aşadar în orice moment se poate rupe apa, tensiune mărită. Nu am mai făcut niciun control pentru că nu avem unde. Vă zic sincer, nu am mai văzut, nu credeam că o să trec printr-un coşmar”, este mărturia unei tinere.

Femeile au fost refuzate de mai multe spitale din ţară, pe motiv că sarcina le-a fost monitorizată la Spitalul Judeţean Suceava, epicentrul infecţiei cu COVID-19. Au încercat și la câteva clinici private din apropiere, mai exact la Bistrița, însă și acolo răspunsul a fost negativ. Din cauza acestor lucruri, tinerele nu-și mai pot face niciun control, neștiind care va fi evoluția copilului.

”Trebuia să fac controlul să vadă cum este poziţionat copilul, pentru că el în orice moment îşi poate schimba poziţia şi aşa hotărâm dacă este o naştere naturală sau o cezariană. Trebuia să mai fac consult şi cu inima, să vedem cum stau cu tensiunea şi cu sângele iarăşi”, a completat femeia.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.