Ministerul Afacerilor Interne şi Corpul Naţional al Poliţiştilor au iniţiat un apel umanitar pentru a-l ajuta pe Ciprian Sfichi, poliţistul de la Serviciul pentru Acţiuni Speciale Suceava care a fost lovit, săptămâna trecută, în zona capului şi a braţului.

„Ciprian a dovedit, până acum, că este un adevărat luptător! A trecut cu bine peste primele intervenţii chirurgicale, iar evoluţia sa este pozitivă. Colegii, dar şi persoane care nu l-au cunoscut, au demonstrat că omenia este un atribut al românilor. Mobilizarea pentru donarea de sânge a fost impresionantă! Lupta pe care Ciprian o va duce în continuare va fi una de lungă durată. Împreună îl putem ajuta pe colegul nostru în această bătălie. Pe lângă rugăciunile şi gândurile noastre bune, ajutorul poate consta şi din lucruri lumeşti. Contul în care se pot face donaţii este: RO71BRDE340SV15605983400 şi a fost deschis la BRD pe numele SFICHI DAN CIPRIAN”, transmite MAI.

”Pacientul este conştient şi vorbeşte, comunică cu medicii şi asistentele medicale. Nu vorbeşte cu probleme, vorbeşte bine. Este logic şi coerent. Există un deficit motor pe jumătate din corp și probleme cu vederea”, au declarat medicii ieşeni.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.