Potrivit comunicatului de presă remis de ANOSR, analizând datele a 20 de universități de stat, studenții au constatat că rata abandonului pentru promoția 2013 a fost de aproape 40%. Măsurile luate de stat și de universități pentru a diminua fenomenul sunt uneori la limita penibilului sau chiar sub această limita. Astfel, bursa socială are o valoare medie de aproape trei ori mai mică decât necesarul și universitățile respondente au, în medie, un angajat specializat în consiliere în carieră sau consiliere psihologică la peste 8000 de studenți.
În urma protestelor studențești din toamnă, care au scos în stradă mii de studenți în 10 centre universitare din țară, fiind cele mai mari proteste studențești din ultimii 10 ani, ministrul – delegat a făcut o serie de promisiuni. Printre ele se numără creșterea subvenției cămine – cantine, reformarea modului de alocare a burselor sociale și propunerea de soluții pentru creșterea fondului alocat pentru burse, adoptarea unui act normativ care să facă centrele de consiliere și orientare în cariera funcționale și adoptarea unui plan financiar multianual pentru educație, elaborat de Ministerul Educației Național în colaborare cu Ministerul Finanțelor Publice. De atunci, doar creșterea subvenției cămine – cantine a fost realizată – și aceea cu 10% fată de 30% cât solicitaserăm.
„Domnul Ministru Mihnea Costoiu a făcut o serie de promisiuni în timpul protestelor. Doar una a fost realizată efectiv, deși au trecut câteva luni de atunci. În același timp, Ministerul Educației Naționale a început să facă studii cerute de noi fără să ne dea acces la rezultate și avem și alte semnale neplăcute referitoare la raportarea MEN fată de noi”, a declarat Mihai Dragoș, președinte ANOSR.
Revendicarea principală a studenților rămâne alocarea a 6% din PIB pentru educație, revendicare anunțată și în toamnă și pentru care nu au luptat doar studenții, ci și elevii, părintii, profesorii și rectorii.
„Luptăm în continuare pentru 6% din PIB pentru educație. Nu suntem absurzi și înțelegem că o creștere majoră a bugetului va putea avea loc doar prin legea bugetului pentru 2015. Am cerut însă planul financiar multiannual, pentru a ne asigura că intențiile Guvernului sunt de respectare a asumărilor politice făcute atât de partidele aflate acum la guvernare, cât și de cele din opoziție, dar nerespectate până acum de nimeni, urmând ca în a doua parte a anului să discutăm despre procentul din PIB pentru educație din 2015. Vrem ca în perioada următoare să se realizeze cel puțin măsurile promise în toamna anului 2013. Banii necesari pot fi alocați cu ușurință prin rectificare bugetară, iar actele normative ce trebuie adoptate țin strict de Ministerul Educației Naționale și de Guvern. Dacă nu ni se respectă aceste cerințe, vom constata evidentul – că Ministrul Mihnea Costoiu este rău intenționat și nu vrea un sistem de educație mai bun și mai echitabil” , a mai spus Mihai Dragos, președinte ANOSR.
Lasa un raspuns