Potrivit deputatului PDL, în perioada 7-15 iunie 2014, Platforma Unionistă Acțiunea 2012 organizează Școala de cultură și afirmare românească, în stațiunea Venus de pe litoral, unde sunt așteptați să participe, în două serii, 400 de persoane, majoritatea tineri din România și Republica Moldova.
„La invitația organizatorilor, am acceptat să mă implic activ în programul intitulat <Adoptă un tânăr basarabean>, prin care voi susține participarea unui tânăr din Basarabia, timp de cinci zile, la activitățile din cadrul Școlii de cultură și afirmare românească”, a precizat Ardeleanu.
Deputatul PDL a mai afirmat că programul Școlii de vară cuprinde mai multe sesiuni de dezbateri, printre care „Republica Moldova, Unire prin integrare sau integrare prin Unire?”, „Proiectele de țară ale României postdecembriste” şi „Românii de la frontiera Uniunii Europene și NATO în contextul evoluțiilor regionale”.
Ardeleanu a conchis că pe lângă sesiunile de dezbateri, persoanele prezente la această şcoală de vară vor mai avea parte de activități interactive, iar trainerii și speakerii implicați în acest proiect sunt specialiști în anumite domenii precum românism, istorie, management cultural, management de proiect, social media pentru ONG-uri sau educația non-formală.
Lasa un raspuns