Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a transmis o adresă, semnată de IPS Pimen, către Spitalul Județean de Urgență „Sf.Ioan cel Nou” Suceava, prin care adresează rugămintea de a accepta donația a două aparate de testare pentru COVID-19.

Este vorba despre un aparat de extracție Exiprep 48DX (48 de probe) și un aparat Exicycler 96 RT PCR cu 5 canale, calculator inclus (96 de teste). Totodată, va fi achiziționată și cantitatea de 400 a 50 de bucăți, în total 2000 de bucăți, de AccuPower SARS-CoV-2 Real-Time PCR kit6.

„Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a luat această inițiativă din dorința de a veni în sprijinul Spitalului Județean și a populației sucevene, dat fiind faptul că parcurgem o perioadă de grea încercare”, transmite adresa Ahriepiscopiei.

Cele două aparate de testare vor fi achiziționate prin firma ieșeană Praxis Medica.
Managerul interimar al Spitalului Județean Suceava, dr. Florin Filip, a acceptat donația și a mulțumit pentru sprijinul acordat.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.