Primăria municipiului Suceava se asociază cu Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților în vederea amenăjarii unei parcări de interes public, pe strada Ion Vodă Viteazul nr. 2, lângă Mănăstirea ”Sf.Ioan cel Nou”.

Terenul în suprafață de 5471 mp este proprietatea Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților. Fondurile necesare investiției vor fi alocate de municipalitate din bugetul local. Contractul de asociere va fi aprobat în ședința Consiliului Local de săptămâna viitoare.

„După finalizarea lucrărilor, 40% din numărul locurilor de parcare realizate va fi pus la dispoziția Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, administarea parcării fiind în sarcina municipiului Suceava. Contractul de asociere este este valabil de la data semnării acestuia de către părți până la amortizarea integrală a investiției realizate de municipiul Suceava. În funcție de valoarea investiției, stabilită în procesul verbal de recepție la terminarea lucrărilor, municipiul Suceava va aproba perioada de amortizare a lucrărilor de investiție, printr-o nouă Hotărâre de Consiliu Local. Având în vedere lipsa locurilor de parcare din zonă, numărul mare de pelerini ce vizitează Mănăstirea “Sfântul Ioan cel Nou” de la Suceava este imperios necesar a se amenaja această parcare pentru a deservi locuitorii din zonă și pelerinii”, se menționează în proiectul de hotărâre inițiat de primarul Ion Lungu.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.