Primăria Municipiului Vatra Dornei, prin Casa de Cultură „Platon Pardău” organizează în data de 22 decembrie 2017, Festivalul de proză scurtă „In memoriam Elena Simion”, ediția 2017.
La concurs sunt acceptate lucrări nepremiate la alte concursuri, redactate corect din punct de vedere gramatical, al ortografiei și al punctuației. Pot participa elevi din clasele V-VIII și IX-XII din Bazinul Dornelor. Fiecare elev va prezenta în concurs două lucrări, fiecare lucrare cuprinzând între 2 și 3 pagini. Lucrările vor fi semnate cu un pseudonim, iar datele personale ale autorului, respective numele, prenumele, școala, profesorul îndrumător, numărul de telefon al autorului, vor fi introduse separate, într-un plic închis, semnat cu pseudonimul, plic ce va însoți lucrările. Pe plic se va scrie obligatoriu, alături de pseudonim, clasa autorului.
Lucrările vor fi trimise la Casa de Cultură „Platon Pardău”, până la data de 15 decembrie 2017. Fiecare lucrare va fi adusă în patru exemplare.
Premierea va avea loc joi, 22 decembrie 2017, ora 14:00, la Salonul Alb din cadrul Casei de Cultură „Platon Pardău”. În debutul acesteia vor fi deschise plicurile pentru a stabili identitatea premianților.
În mod obligatoriu, la festivitatea de premiere vor fi prezenți toți participanții la concurs. Premiile oferite în cadrul acestui concurs sunt: la clasele V-VIII: Premiul I, II, III și cinci mențiuni, iar la clasele IX-XII: Premiul I, II, III și cinci mențiuni. Alte trei premii vor fi oferite de Asociația Culturală „Pro Basarabia și Bucovina” – filiala „Arboroasa” Vatra Dornei, Asociația Scriitorilor și Artiștilor din Țara Dornelor și Liceul Teoretic „Ion Luca” Vatra Dornei.
Relații suplimentare se pot obține la Casa de Cultură „Platon Pardău” sau la tel. -734228926, între orele 8:00 – 16.00, de luni până vineri.
Lasa un raspuns