ANUNŢ INFORMATIV VÂNĂTOARE

Fauna de interes cinegetic reprezintă o importantă resursă naturală regenerabilă şi un bun public de interes naţional şi internaţional.

ANUNŢ INFORMATIV VÂNZARE LEMN DE FOC

În vederea asigurării aprovizionării populaţiei la timp şi în condiţii civilizate cu lemnul necesar pentru încălzirea locuinţei, Direcţia Silvică Suceava anunţă toţi locuitorii interesaţi să se adreseze din timp ocoalelor silvice în raza cărora îşi au domiciliul.

(FOTO) Cu TIR-ul în restaurant

Ieri, 25 iunie, în jurul orelor 18.00, un TIR înmatriculat în judeţul Sălaj a intrat în restaurantul „La Popasul Baciului” din Câmpulung Moldovenesc. Se pare că şoferul a pierdut controlul volanului din cauza vremii nefavorabile.

Terenurile și clădirile confiscate de comuniști, restituite

Legea nr. 165/2013, privind măsurile de finalizare a procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist, va fi pusă în aplicare în cel mai scurt timp, potrivit Instituției Prefectului.

(VIDEO/FOTO) Trei zile de răsfăţ, la „Zilele Sucevei”

Muzică multă, dansatori, bere, grătare, vedete, oameni simpli, câţiva stropi de ploaie, fum, soare, refrene cunoscute şi mulţi jandarmi. Aşa putem defini, pe scurt, cele trei zile în care sucevenii şi-au sărbătorit oraşul. Mai multe locaţii, mai mult spectacol. Parcarea de la Iulius Mall, Centrul cartierului Iţcani, centrul municipiului şi platoul din faţa Cetăţii de Scaun sunt locurile unde sucevenii, împărţiţi pe categorii, s-au distrat în stilul caracteristic.