Vineri, 31 iulie 2015, la reşedinţa Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Suceava s-a desfăşurat ceremonialul militar organizat cu ocazia înaintării în gradul următor, la termen, a unui număr de 38 de jandarmi, care au îndeplinit condiţiile prevăzute de Legea 80/1995 privind statutul cadrelor militare.

Astfel:
– în gradul de locotenent – 1 ofiţer;
– în gradul de maistru militar principal – 1 maistru militar;
– în gradul de plutonier adjutant şef – 3 subofiţeri;
– în gradul de plutonier adjutant – 4 subofiţeri;
– în gradul de plutonier major – 28 subofiţeri;
– în gradul de plutonier – 1 subofiţer.
Festivitatea a debutat cu prezentarea Ordinului Ministrului Afacerilor Interne pentru înaintarea în grad a ofiţerilor şi a Ordinului Inspectorului şef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Suceava pentru înaintarea în grad a subofiţerilor, după care, în prezenţa colegilor, conducerea inspectoratului a înmânat cadrelor militare noile grade. După felicitarea ofiţerilor şi subofiţerilor, activitatea s-a finalizat cu intonarea Imnului Naţional al României.
***
În fiecare an, la data de 1 august, se înaintează în gradul următor militarii jandarmi care îndeplinesc stagiul minim în grad în cursul anului respectiv. Avansări înainte de termen pot avea loc cu ocazia Zilei Naţionale a României sau a Zilei Jandarmeriei Române (3 aprilie).

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.