Vicepreședintele regional al PNL, deputatul de Suceava Ioan Bălan, a declarat, miercuri seara, că a constatat că acțiunile de intoxicare mediatică sunt continuate de adversarii politici inclusiv în Săptămâna Patimilor și că sunt folosite inclusiv coincidențe de nume doar pentru a se lovi în imaginea președintelui Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur.
„De două zile circulă în mediul on-line o știre legată de o firmă de intermediere de forță de muncă la care unul dintre asociați se numește Flutur. Această știre e rostogolită de adversarii politici ai președintelui CJ Suceava, Gheorghe Flutur, pentru a lovi în imaginea acestuia și au înțeles să se folosească această coincidență de nume și să o asimileze în totalitate ca fiind firma lui Gheorghe Flutur”, a spus Ioan Bălan.
El a arătat că pentru a restabili adevărul este obligat să facă public faptul că nu există nicio legătură de niciun fel între președintele CJ Suceava Gheorghe Flutur și acționarul respectivei firme.
„Ba, mai mult, pot să spun că președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, și respectivul acționar al firmei nu s-au cunoscut niciodată”, a spus Ioan Bălan.
Totodată, vicepreședintele liberal a spus că înțelege bătăliile politice, dar nu poate înțelege că se merge fără limite în această luptă politică.
„Se acționează la fel ca în 2008 când s-a încercat inducerea în eroare a electoratului prin propunerea unui alt sucevean cu numele de Gheorghe Flutur drept candidat la funcția de președintele al CJ Suceava din partea unui partid care acum nici nu mai există”, a spus Ioan Bălan.
Liderul liberal a subliniat că toate forțele politice vor avea timp să se confrunte în campania electorală ce va urma și că acum trebuie să se concentreze pe măsuri de limitare a epidemiei cu noul coronavirus.
„Credem că până la urmă toate trebuie să aibă o limită și, dacă chiar ne pasă de oameni așa cum declarăm toți liderii de partide, să ne ocupăm de ceea ce este cel mai important, respectiv stoparea răspândirii noului coronavirus și să ne delimităm în totalitate de aceste metode de intoxicare”, a conchis Ioan Bălan.

2 Responses

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.