El consideră că dacă prim-ministrul României ar fi avut vreo afinitate pentru Bucovina, în care a spus că a copilărit în vacanţele de vară, ar fi fost mai interesat ca măcar investiţiile Guvernului din judeţul Suceava să fie finalizate în termen. „Degeaba a copilărit premierul Victor Ponta în Suceava, dacă lucrul acesta nu i-a creat nicio afinitate pentru această zonă, fapt dovedit prin lipsa preocupării directe. Dacă avea o umbră de recunoştinţă pentru această zonă, Victor Ponta putea veni la şantierele de la şoseaua de centură, aeroport, pârtia de la Câmpulung Moldovenesc sau DN 18 măcar la fel de des cum a făcut-o preşedintele Traian Băsescu cu reconstrucţia podului de la Dorneşti”, a arătat liderul democrat liberalilor suceveni.
Ioan Bălan a subliniat faptul că de fiecare dată când vine în judeţul Suceava, Victor Ponta îi umple pe suceveni de „fericirea promisiunilor”, de fiecare dată vorbind despre finalizarea şoselei de centură a Sucevei, despre terminarea lucrărilor la aeroport şi de modernizarea DN 18, care face legătura cu judeţul Maramureş. În realitate însă, spune Bălan, toate acestea sunt doar „poveşti scrise, povestite, dar tot ce e poveste rămâne poveste”. “Din păcate, promisiunea lucrurilor bune de făcut la Suceava cu ajutorul Guvernului Victor Ponta ţine până la poarta de ieşire din judeţ de la Drăguşeni”, a precizat Ioan Bălan.
Deputatul PDL a făcut referire în mod special la şoseaua de centură a Sucevei, declarând că această investiţie ar putea fi finalizată dacă ar exista o minimă implicare a Guvernului României. „Această implicare nu a existat şi s-a ajuns ca premierul Ponta să se vaite că orice soluţie, fie rezilierea contractului, fie continuarea lucrărilor cu actuala firmă, este rea. Neputinţa Guvernului nu poate fi ascunsă în ograda unei firme, fie ea şi „Colaps” SA. De prea multe ori am vorbit de şoseaua de centură, noi cei din opoziţie, cât şi cei de la putere. Am sperat că măcar din raţiuni electorale şoseaua de centură să fie terminată. Din păcate nici asta nu mai contează acum”, consideră Ioan Bălan. El a adăugat că această lipsă de implicare din partea Guvernului a făcut ca Suceava să fie atât blocată economic, cât şi izolată din punct de vedere al transporturilor. Pe de altă parte, deputatul PDL a amintit că în această toamnă este termenul de finalizare al lucrărilor de modernizare a Aeroportului „Ştefan cel Mare” din Salcea, însă din cauza lipsei implicării şi nepăsării Guvernului pentru realizarea acestui proiect european “avem Suceava blocată economic, avem o Suceavă izolată”.
„Mă uit cu admiraţie la ceea ce a reuşit suceveanul Cristian Adomniţei la Iaşi, la pista nouă a aeroportului care s-a inaugurat şi îl felicit pentru asta şi pe ieşeni că au parte de un aeroport funcţional”, a spus Ioan Bălan. El a declarat că la Suceava se mai întâmplă din când în când câte un eveniment, însă fără a pune cu adevărat Suceava pe harta turistică a României, cu atât mai mult cu cât se doreşte ca Bucovina să fie alternativa la Valea Prahovei.
„Poate că merită felicitată firma ce a lucrat la drumul Suceava-Botoşani, care până la urmă arată ca un drum pe care îţi doreşti să circuli. Nu e suficient. Vorbim despre Suceava ca pol turistic, ca alternativă la Valea Prahovei, dar pentru asta avem nevoie de aeroport, avem nevoie de drumuri care să ne ducă în siguranţă spre principalele zone de atracţie turistică”, a afirmat Ioan Bălan. El a mai adăugat că atunci când au avut posibilitatea, cei din PDL s-au zbătut pentru ca judeţul Suceava şi Bucovina să conteze la nivel naţional, iar acum cei de la PSD nu mai beneficiază de nicio susţinere din partea propriului Guvern.
Lasa un raspuns