Municipalitatea suceveană va sprijini organizarea Festivalului de Artă Medievală Suceava, eveniment care se desfăşoară în perioada 14- 18 august, cu un total de 100 de mii de lei (un miliard de lei vechi). Decizia de suplimentare a fondurilor alocate pentru organizarea acestei manifestări a fost luată în unanimitate de către aleşii locali prezenţi la şedinţa extraordinară de Consiliu Local, convocată luni dimineaţă.

Suma alocată iniţial Festivalului Medieval, de 20 mii de lei, bani obţinuţi din fonduri europene, a fost suplimentată cu alţi 80 mii de lei de la bugetul local.

„În fiecare an noi am sprijinit, cu sume mai importante altădată, cu cât putem acum, în perioadă de austeritate, Festivalul de Artă Medievală. Anul acesta noi am alocat din fonduri europene 200 de milioane de lei vechi din fonduri europene şi 1,3 miliarde de lei vechi pentru costume”, a declarat primarul Sucevei, Ion Lungu.

Consilierii locali s-au arătat deranjaţi de faptul că directorul Muzeului Bucovinei, Emil Ursu, nu a fost prezent la şedinţa convocată, pentru a i se pune la dispoziţie fonduri suplimentare.

Mai mult, consilierul local Cornel Grosar a solicitat să nu se perceapă taxă de intrare la nicio acţiune la care municipalitatea vine cu un sprijin financiar important, precum Festivalul de Artă Medievală. Numai că nu s-a mai făcut nimic în această direcţie după ce, contactat telefonic, Emil Ursu a spus că fără banii din vânzarea biletelor de intrare, de unde se aşteaptă încasări de aproape 50 mii de lei, ar fi afectată organizarea festivalului.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.