La 12.03.2021, ora 19.03, polițiștii Postului de Poliție Păltinoasa au fost sesizați prin SNUAU 112 de către o femeie de 64 ani, din sat Capu Codrului, com. Păltinoasa, cu privire la faptul că este agresată de fiul său de 33 ani. 

        În urma verificărilor efectuate s-a constatat că victima locuiește împreună cu fiul său pe raza satului Capu Codrului, com. Păltinoasa.

         În seara zilei de 12.03.2021, în jurul orei 19.00, aflându-se la domiciliu și pe fondul consumului de băuturi alcoolice, bărbatul de 33 de ani a amenințat-o pe mama sa cu acte de violență și că va da foc casei, după care a lovit-o, creându-i suferințe fizice și o stare de temere ca urmare a amenințărilor adresate.

        Victimei i-au fost aduse la cunoștință prevederile Legii nr. 217/2003 precum și posibilitatea emiterii unui ordin de protecție provizoriu, dar persoana vătămată  a refuzat emiterea unui astfel de ordin.  

        Față de bărbatul de 33 de ani s-a dispus efectuarea în continuarea a urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunilor de amenințare și violența în familie și s-a dispus măsura preventivă a reținerii pe o durată de 24 ore, fiind introdus în C.R.A.P. Suceava. 

           În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de amenințare și violența în familie.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.