Fostul președinte Traian Băsescu a recunoscut, în cadrul unei intervenții telefonice la un post TV, că banii pe care cei patru condamnați în dosarul Microsoft, Gheorghe Ștefan (zis Pinalti), Dorin Cocoș, Gabriel Sandu și Nicolae Dumitru (zis Niro), i-au luat de la mituitorii-denunțători Claudiu Florică și Dinu Pescariu „s-au dus în campaniile electorale, inclusiv în a mea”.

Partea cea mai importantă a declarației lui Traian Băsescu s-a referit la faptul că toate partidele ar fi primit finanțări din șpaga de la cei doi reprezentanți ai Microsoft în România.

„Dacă procurorii sau judecătorii ar fi vrut să ia fișele de însoțire a containerelor care au venit din China în 2009 și 2008, ar fi constatat că sunt geci având culoarea roșie, portocalie și galbenă. Aici, nu discutăm despre niște oameni care au dus bani într-un anumit loc; au susținut toate partidele. Oamenii ăștia n-au primit toți banii cu care sunt înregistrați în denunțuri. Florică și Pescariu nu le-au dat toți banii – i-au împărțit cu ei. (…) Informațiile acestea cu containerele le-am primit din Portul Constanța, după ce mi-am terminat mandatul. Dacă procurorii și judecătorii vroiau să găsească banii cheltuiți, se duceau în arhiva Vămii Constanța și găseau fișele de însoțire ale containerelor. S-au descărcat și pe la Târgu Mureș, și pe la Suceava, și pe la București. În containere, erau geci de toate cele 3 culori: galben, roșu și portocaliu. Erau foarte înfrățiți acești oameni de afaceri care au finanțat campania din 2009”, a mai zis Băsescu.

 

One Response

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.