Primăvara a venit deja şi odată cu ea şi dorinţa noastră de mişcare. Astfel că din ce în ce mai mulţi cetăţeni vor opta să-şi lase autoturismele parcate şi să se deplaseze cu vehiculele pe două roţi, iar poliţiştii nu pot decât să încurajeze această alegere care poate contribui la reducerea aglomeraţiei în trafic.
În anul 2018, la nivelul județului Suceava s-au produs 28 de accidente rutiere generate de abaterile săvârșite de bicicliști, cu un accident mai puțin decât în 2017. Accidentele au avut ca urmare decesul a 6(-3) persoane şi rănirea gravă a 22 (+2) de persoane rănite.
Din păcate și în cursul zilei de ieri a avut loc un eveniment rutier pe foindul indisciplinei în trafic a unui biciclist.
Astfel, la data de 10.03.2019, în jurul orei 18.15, un bărbat de 37 ani, din comuna Valea Moldovei, în timp ce conducea imprudent bicicleta pe DJ 177C, înafara localităţii Valea Moldovei, a început să circule sinuos, posibil pe fondul consumului de băuturi alcoolice, a pierdut controlul asupra direcţiei, pătrunzând pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu autoturismul condus regulamentar de un tânăr de 30 ani, din comuna Capu Câmpului, care observând deplasarea sinuoasă a biciclistului, a încercat să-l evite, virând stânga, moment în care şi biciclistul a încercat să revină pe sensul său de mers.
În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a biciclistului.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la Spitalul orăşenesc Gura Humorului pentru a i se recolta mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Având în vedere starea de sănătate a biciclistului, acesta nu a putut fi testat cu aparatul etilotest, însă i s-a recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei la Spitalul orăşenesc Gura Humorului.
Pentru a atrage atenția asupra acestor pericole în trafic odată cu sezonul de primăvară, polițiștii de prevenire și polițiști din cadrul secțiilor rurale de poliție au inițiat activități de informare și responsabilizare a bicicliștilor și distribuire materiale și veste reflectorizante.
S-au purtat discuții cu peste 100 de bicicliști, minori și adulți fiindu-le prezentate elemente de legislație rutieră specifice dar și pericolele la care se expun prin nerespectarea regulilor rutiere.
Activitățile au avut scopul de a-i conştientiza pe biciclişti că omiterea respectării regulilor şi lipsa echipării regulamentare îi pot transforma cu uşurinţă în victime şi totodată le-au reamintit câteva sfaturi care să-i ferească de incidente:
Pentru a putea conduce o bicicletă pe drumurile publice, trebuie să aveți vârsta minimă de 14 ani, să cunoașteți regulile de circulație și să fiți echipați corespunzător.
Dacă un drum este prevăzut cu o pistă specială destinată circulației bicicletelor, acestea vor fi conduse numai pe pista respectivă.
Bicicletele, atunci când circulă pe drumul public, trebuie conduse pe un singur rând.
NU traversaţi carosabilul pe trecerile pentru pietoni PE bicicletă!
Pe timpul circulației pe drumurile publice, conducătorii de biciclete sunt obligați să aibă asupra lor actul de identitate.
Se interzice conducătorilor de biciclete:
– să circule pe sectoarele de drum semnalizate cu indicatorul având semnificația „Accesul interzis bicicletelor”;
– să învețe să conducă biciclete pe drumurile intens circulate;
– să circule fără a ține cel puțin o mână pe ghidon și ambele picioare pe pedale;
– să circule în timp ce se află sub influența alcoolului, a produselor ori a substanțelor stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora;
– să se țină de un vehicul aflat în mers ori să fie remorcat de un alt vehicul sau împins ori tras de o persoană aflată într-un vehicul;
– să transporte o altă persoană, cu excepția copilului până la 7 ani, numai dacă vehiculul are montat în față un suport special, precum și a situației când vehiculul este construit și/sau echipat special pentru transportul altor persoane;
– să circule pe timp de noapte sau când vizibilitatea este redusă, fără să îndeplinească condițiile referitoare la echipare;
– să circule cu defecțiuni tehnice la sistemele de frânare sau cu un vehicul care nu este prevăzut cu avertizor sonor;
– să circule fără a purta îmbrăcăminte cu elemente fluorescent – reflectorizante, de la lăsarea serii până în zorii zilei sau atunci când vizibilitatea este redusă.
Lasa un raspuns