Fusese doar un continuu parlamentar PSD-ist, un trecător mistru al Economiei pe vremea lui Ponta și un efemer cadru didactic al Academiei Naționale de Informații. Atât de efemer încât niciodată n-a ținut ore acolo, deși era titular. Nu este nici pe moarte, nici bătrân ca bunica Viorica, doar că așa arată fața lui. Nu o poate călca! În acest articol, vom discuta despre biografia sa oficială, pentru că cea neoficială este discutată suficient de presa agreată de tinerii frumoși și liberi, aia cu datorii la stat, fără trafic pe site-uri, cu tiraj mai mic ca piticul porno, dar care #rezistă cu niște bani pe care nu-i poate justifica oricât s-ar chinui.
Educație
Mihai Tudose este absolvent al Facultății de Științe Juridice și Administrative din cadrul Universității Creștine Dimitrie Cantemir din București (1995) și al cursului postuniversitar „Management și gestiunea afacerilor” (2001), la Facultatea de Științe Economice, Universitatea Dunărea de Jos din Galați. De asemenea, a absolvit un curs postuniversitar în domeniul securității naționale (2006), la Colegiul Superior de Securitate Națională, Serviciul Român de Informații, potrivit CV-ului publicat pe site-ul Camerei Deputaților, www.cdep.ro.
A urmat un curs de specializare pentru cadre de conducere (SES), la Centrul European Marshall pentru Studii de Securitate Națională — Garmisch din Germania (2006) și un curs de specializare postuniversitar, la Colegiul Național de Apărare — București (2006).
A făcut un master în Politici Economice Europene, la Școala Națională de Studii Politice și Administrative din București (2006-2007) și a urmat un curs postuniversitar la Universitatea Dunărea de Jos din Galați, Facultatea de Științe Economice, specializarea „Managementul comunicării și relații publice” (2006-2007); a absolvit un curs de specializare în „Analiza și rezolvarea conflictelor armate”, la Universitatea Georgetown, SUA, în colaborare cu Colegiul Național de Apărare (2007) și a făcut cursuri postuniversitare în „Relații internaționale și integrare europeană”, la Institutul Diplomatic Român, sub egida Ministerului Afacerilor Externe (2007).
În 2008, a absolvit masterul „Turismul în contextul dezvoltării regionale durabile”, la Facultatea de Management, Inginerie Economică în Agricultură și Dezvoltare Rurală — Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, Departamentul pentru învățământ la distanță.
În 2010, a obținut titlul de doctor în domeniul Științe Militare și Informații, pe tema „Protecția infrastructurilor critice”, la Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul”, Serviciul Român de Informații.
A urmat o carieră universitară, fiind lector universitar (2011), la Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul”, Serviciul Român de Informații, având ca specializare „Protecția infrastructurilor critice” și „Strategii de securitate și apărare”, apoi conferențiar universitar (2013), la aceeași instituție, cu specializările „Protecția infrastructurilor critice” și „Securitate națională și euroatlantică”. Din 2013, deține o adeverință de certificare pentru profesia didactică — monospecializare, de la Universitatea Națională de Apărare „Carol I” — Departamentul de management militar și de pregătire a personalului didactic.
Carieră politică
Și-a început cariera politică în anul 1992, fiind membru FDSN (1992), apoi secretar organizatoric (1992-1996). A fost vicepreședinte al Organizației de Tineret (OT) a PDSR (1997-2002) și președinte al Organizației de Tineret PDSR Brăila (1997-2002). A fost membru în Consiliul Național PSD (din 1994) și președintele organizației PSD Municipiul Brăila (2004-2008). Vicepreședinte al Organizației Județene PSD Brăila (1996-2014), apoi președinte al Organizației Județene PSD Brăila (2014-2015). Din 2015, este vicepreședinte PSD.
A fost șef de birou senatorial (1992-1999) și consilier județean Brăila (1999-2000), ocupând, în același timp, funcția de consilier juridic/marketing la SC Farex SA Brăila (1999-2000).
A intrat în Parlamentul României în 2000, după ce a câștigat primul mandat de deputat. Din același an, a făcut parte din Delegația Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, ca membru supleant (2000-2007), membru (2007-2014), Raportor asupra Ratificării Codului European de Securitate Socială (2002), iar în 2003, prin contribuția la Raportul OECD și Economia Mondială. Au urmat mandatele 2004-2008, când a candidat pe listele Uniunii Naționale PSD+PUR, 2008-2012, pe listele Alianței Politice Partidul Social Democrat + Partidul Conservator, și 2012-2016, din partea Partidului Social Democrat. În urma alegerilor parlamentare din 11 decembrie 2016, Mihai Tudose a obținut un nou mandat de deputat în circumscripția electorală nr. 9 Brăila, candidând pe listele Partidului Social Democrat. A fost validat în funcție la 21 decembrie 2016.
A fost membru al Comisiei pentru politică economică, reformă și privatizare din Camera Deputaților (2000-2004), apoi președinte al acestei Comisii (2004-2014 și din dec. 2015). De asemenea, în actuala legislatură, a fost președinte al Comisiei pentru politică economică, reformă și privatizare (dec. 2016-febr. 2017).
Între 2014 și 2015 a fost ministru al Economiei, Comerțului și Turismului.
Doctoratul plagiat
Ca orice cetățean respectabil, actualul Prim-Ministru al României a plagiat și el o lucrarea de doctorat, exact cum au făcut mai bine de 40% dintre cadrele didactice care lucrează în prezent în instituțiile superioare de învățământ din țară. Diferența este că majoritatea celor din mediul academic care și-au permis să plagieze, sunt de dreapta, ori e lucru bine știut că plagiatorii de dreapta deranjează mult mai puțin societatea civilă decât plagiatorii de stânga. La fel cum hoția celor de dreapta este mult mai bine tolerată, uneori chiar încurajată, de aceeași societate civilă, decât hoția celor de stânga. Chestia e că pe Mihai Tudose l-a durut drept în partea ascunsă soarelui de titlul său de doctor, așa că a cerut retragerea lui în 2016. Ca răspuns la acuzaţiile aduse, acesta a spus că „erau alte vremuri. (…) Poate am fost şi puţin neglijent, dar era ca şi cum aş face o lucrare de geometrie: nu pot pretinde că am inventat eu Teorema lui Pitagora“, a declarat Tudose, în august 2015.
Legăturile cu SRI-ul
În afară de relația „academică” avută cu serviciile române de informații, Mihai Tudose pare a fi mult mai bine ancorat în această lume care pare să fi pus stăpânire pe România. Conform investigațiilor făcute de Evenimentul Zilei, acesta ar fi devenit Ministru al Economiei la intervenția fostei conduceri SRI. Exact în același moment, șef de cabinet al ministrului Economiei, devine un vechi colaborator al acestuia, Ștefan Valeriu Ivan, care până în 2006 a lucrat în cadrul DGIPI, serviciul de informații al Ministrului de Interne, fiind cooptat în calitate de director în staff-ul viitorului prim-ministru încă din aceea perioadă.
Mai interesant este faptul că soția acestuia, Loredana Ivan, a devenit lucrător SRI în cadrul UM 0472, unitate care se ocupă de zona de contrainformații economice, coordonată de generalul Sorin Cozma și generalul Elena Istode, celebra „Anaconda”. Așa se explică relațiile privilegiate pe care ministrul Economiei Mihai Tudose le avea cu generalul SRI Elana Istode și prim-adjunctul generalul Florian Coldea. Totodată, potrivit unor date publice, acesta a fost asociat într-o firmă – 101 Net România SRL – în care apărea alături de Gabriel Vlase și fiul fostului șef al SRI Bacău, generalul de brigadă (r) Vasile Doloș. Aceasta nu pare a fi doar o coincidență, pentru că într-o altă companie – AKMA Consulting SRL, Mihai Tudose a fost asociat cu soacra fostului adjunct al SRI Brăila, Traian Severin Lungu. Tudose deținea în firma respectivă 74% din acțiuni. Devine astfel tot mai clar că Mihai Tudose are o protecție specială, care s-ar putea să-i fie fatidică președintelui PSD-ului, Măria Sa Liviu cel Dragnea. Ori poate Dragnea l-a acceptat pe Tudose tocmai ca să fie la rândul său protejat de servicii în dosarele pe care DNA le anchetează?!? Cine știe… vom vedea și ne vom minuna!
Lasa un raspuns