Într-o discuţie amicală, organizatorul evenimentului, muzicianul Bobby Stroe a enumerat numai câteva din noutăţi, lucruri frumoase care merită ştiute din timp pentru a vă putea organiza timpul astfel ca să puteţi participa la Festival.
Cea mai importantă noutate este că, pentru prima dată, spectacolele vor avea loc în aer liber, sponsorul Ursus asigurând în spaţiul generos de la Gârla Morii, de pe strada Apeductului, mobilier de festival (bănci de 3 locuri, umbrele şi corturi) pentru 600 de locuri. Organizatorii vor asigura amplasarea unei scene profesionale pentru a facilita spectatorilor o vedere optimă, oriunde ar fi aşezaţi.
Cei veniţi din alte localităţi care îşi vor procura abonamente pentru spectacol vor beneficia de diverse facilităţi pe care le vor afla la achiziţionarea acestora. Cele două seri vor fi pline de surprize gastronomice, grătare, miel cu smântână la ceaun şi viţel la proţap iar berea şi vinul bun le vor uda din belşug.
Până la apariţia afişului e inutil să vorbim despre program, dar putem deja să vă anunţăm că joi, 21 mai, sucevenii şi cei sosiţi mai repede vor avea surpriza de a-i întâlni pe mulţi din artiştii prezenţi la festival în parcurile oraşului, oferind scurte demonstraţii de blues unplugged. În cele două seri ale festivalului spectacolele vor începe la ora 2000 şi se vor termina exact atunci când se vor termina, deoarece fiecare seară va conţine la final un jam-session la care home-band-ul va fi alcătuit din Călin Cyfer, Dan Saghin şi Naşul.
Am să revin cu informaţii utile pe această temă pe măsură ce ele vor deveni disponibile, până atunci însă doresc să subliniez faptul că şi în acest an există preocuparea de a oferi tinerilor talentaţi ocazia de a cânta cu artişti consacraţi aşa că îl vom putea revedea pe micul toboşar Teo Cuşnir şi sperăm că şi pe alţii ca el.
Ieşit din corsetul spaţiilor închise, Blues Con-Fusion face pasul spre evenimentele de amploare iar spaţiul de la Gârla Morii e cum nu se poate mai potrivit pentru aşa ceva. Fumătorii şi nefumătorii nu vor mai avea altercaţii legate de fumul de ţigară, vecinii nu vor mai chema poliţia pentru gălăgie şi spectatorii se vor putea simţi în largul lor, liberi să se bucure de muzică.
Am pus la acest articol fotografia lui Dan Saghin deoarece astăzi este ziua sa de naştere şi am dorit astfel să îi urăm La Mulţi Ani, sănătate şi o îndelungată carieră artistică.
Blues Con-Fusion la aer curat
Ediţia din acest an a Festivalului Internaţional Blues Con-Fusion dedicată memoriei lui Fane Adumitroaie, care se va desfăşura în perioada 22-23 mai, vine cu multe noutăţi.
Lasa un raspuns