Tiberius Brădățan și-a depus ieri, la Biroul Electoral, candidatura pentru funcția de primar al municipiului Suceava.

Echipa PSD s-a înscris în lupta pentru câștigarea Primăriei SuceavaAcesta a fost susținut de o echipă însemnată, precum senatorul Ovidiu Donțu, actualul președinte al Consiliului Județean, Cătălin Ioan Nechifor și fostul ministru al Educației, Ecaterina Andronescu.

Lansarea candidatul a avut loc la Cetatea Suceava, în zona Statuii „Ștefan cel Mare”, considerat de Donțu ca fiind „cel mai iubit român”.

Ovidiu Donțu a făcut referire la Suceava ca fiind „codașă față de celelalte reședințe de județ din Moldova. Cel mai grav este că Suceava a pierdut lupta cu Botoșaniul, oraș care acum are o infrastructură pusă la punct, are o filarmonică, parcuri amenajate, teatru, cu alte cuvinte, are cultură. De asemenea, Suceava este un oraș fără locuri de muncă, fără o dezvoltare urbană și cu un comerț care își varsă profiturile în altă parte. Vreau să asigur sucevenii că restartăm lupta pentru acest simbol, de aici de la statuie, de la voievod”.

Ovidiu Donțu a criticat actuala conducere a administrației locale și consideră că omul care poate aduce o schimbare orașului Suceava este medicul și candidatul Tiberius Brădățan.

Candidatul social-democraților consideră că Suceava și locuitorii ei merită să aibă un oraș frumos, dezvoltat, curat, cultural și mândru de istoria sa.

„Trebuie să fim cei mai buni. Suceava poate să facă acest lucru. Candidez la funcția de primar al municipiului Suceava alături de o echipă adevărată, cu oameni profesioniști care știu, pot și cu siguranță vor face ceea ce trebuie. Împreună cu mine, o să reușim să realizăm obiectivul «Suceava – capitală a Moldovei», un oraș cu care să ne mândrim cu toții”, a declarat Tiberius Brădățan.

Candidatul PSD a menționat unul dintre obiectivele sale și anume faptul că, din prima zi în care va fi primar, va reda în circulație turistică statuia lui „Ștefan cel Mare”.

„Acolo este un risc pentru copii, un hazard pentru cei care vor să se plimbe, să vadă monumentul istoric. Într-o lună de zile această statuie, acest platou, va fi reparat și va fi din nou în circuitul turistic”, a concluzionat Brădățan.

Fostul ministrul al educației, Ecaterina Andronescu, a fost alături de candidatul PSD și a menționat că se bucură că PSD Suceava promovează un doctor pentru funcția de primar.

„După opinia mea, două profesiuni, cea de medic și de profesor, sunt profesiuni extrem de responsabile față de comunitățile în care lucrează. De aceea, mă aștept ca domnul doctor să trateze orașul Suceava, la fel cum tratează în spital urgențele. Sunt convinsă că ceea ce a spus aici, va face”, a conchis Andronescu.

Aroganța lui Nechifor, punctul forte al PSD-ului în campania electorală

Prezent la depunerea candidaturii doctorului Brădățan, șeful PSD Suceava, Cătălin Ioan Nechifor, a ținut, mai întâi de orice discurs, să se asigure că în acea încăpere, nu se mai află Ion Lungu, actualul edil al Sucevei, asta după ce, Lungu „a mornăit” când le-a urat succes PSD-iștilor.

Lista de candidați PSD- Municipiul Suceava

 

Nr. Crt. Nume și prenume Cartier Profesia Vârsta
1 Brădățan Tiberius – Marius Obcini Medic 46 ani
2 Mocanu Vasile Oituz Inginer 59 ani
3 Girigan Eugen Zamca Inginer 68 ani
4 Cocriș Doinita-Nela George Enescu Farmacist 64 ani
5 Grosar Alexandru – Cornel Centru Inginer 54 ani
6 Boberschi Cristian-Neculai George Enescu Om de afaceri 40 ani
7 Bejenaru Mitică Obcini Ofițer în rezervă 55 ani
8 Păduraru Andrei-George Oituz Economist 37 ani
9 Apetroaie Daniel-Ioan Burdujeni Economist 41 ani
10 Fuior Iuliana Burdujeni Inginer 42 ani
11 Cristescu Florin Oituz antrenor fotbal 55 ani
12 Buciac Ioan Gabriel Areni Economist 30 ani
13 Petrescu Gheorghe Centru Om de afaceri 58 ani
14 Rusu Dumitru Burdujeni Profesor 59 ani
15 Pohoață Magdalena-Manuela Itcani Inginer 38 ani
16 Darie Liliana-Camelia Centru Profesor 46 ani
17 Negură Gheorghe George Enescu Tehnician (Pensionar) 70 ani
18 Gherasim Valerică Areni Profesor 53 ani
19 Aioanei Răzvan – Vasile Zamca Profesor 45 ani
20 Gălățeanu Ioan-Sorin Oituz Profesor 45 ani
21 Livadariu Dumitru Obcini Profesor 61 ani
22 Ungureanu Cristina Carmen Areni Programator (Pensionar) 62 ani
23 Huțanu Monica – Ancuța George Enescu Profesor 30 ani
24 Casandra Silviu Zamca Profesor 41 ani
25 Munteanu-Iacob Cristian Areni Profesor 41 ani
26 Roșca Maria Burdujeni Biolog 39 ani
27 Gavriluț Răzvan-Petru Burdujeni Inginer 25 ani
28 Paiu Mihaela – Adelina Burdujeni Economist 33 ani
29 Ghiață Andrei – Leonte Burdujeni Inginer 27 ani

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.