Referitor la bugetul pe anul viitor, senatorul Gheorghe Flutur a spus că formațiunea democrat liberală a depus pentru județul Suceava 300 de amendamente, pe care cei de la USL le-au "trântit" cu cinism, pe toate.
„Am pus printre aceste amendamente și realizarea autostrăzii București – Siret, nici nu au vrut să audă, am susținut alocarea de fonduri pentru finalizarea centurii ocolitoare a Sucevei, bani pentru tomograful promis de Ponta în Spitalul Județean Suceava, am cerut bani pentru spitalul de la Fălticeni, dar toate au fost tăiate cu cinism de actuala guvernare”, a declarat președintele PDL Suceava, senatorul Gheorghe Flutur.
Liderul PDL consideră că USL izolează atât Bucovina, cât şi tot Nordul ţării, prin strategia de dezvoltare a reţelei de autostrăzi 2014-2018. Potrivit hărții trasate de premierul Ponta și ministrul transporturilor Ramona Mănescu, județul Suceava nu face parte din strategia de autostrăzi pentru perioada amintită. În schimb, printre tronsoanele aprobate la finanțare se numără ruta Iaşi – Roman – Piatra Neamţ, cu ramificaţie spre Bacău. Tot în aceleași documente se menționează că porţiunea Roman – Suceava face parte doar din priorităţile guvernamentale până în anul 2022.
Referitor la tăierile bugetare făcute de guvernul Ponta, atât senatorul PSD Ovidiu Donțu, cât și deputatul Ovidiu Iane au spus că nu a fost tăiate fonduri din sumele alocate județului Suceava.
"Nu s-a tăiat nimic din banii alocați județului Suceava, toată suma alocată șoselei de centrură, drumului Suceava-Botoșani, centurii Fălticenilor și Câmpulungului a rămas intactă”, a afirmat senatorul Donțu.
El s-a întrebat de ce cei din PDL nu au depus tot atâtea amendamente când erau la putere.
„Cu ce tupeu vin acum să spună că doresc să fie făcute toate proiectele într-un an, când ei nu au reușit să finalizeze lucrările?”, s-a întrebat retoric senatorul Donțu.
Cam același lucru a spus deputatul PSD, Ovidiu Iane, care a declarat că județul Suceava are un buget destul de consistent.
„Bugetul pentru județul Suceava este unul destul de bun, față de alte județe. Eu știu că județului Suceava nu i-a fost tăiat niciun leu, iar în ceea ce privește amendamentele opoziției, acestea erau ridicole și nu aveau cum să treacă”, a precizat deputatul PSD, Ovidiu Iane.
Referitor la harta autostrăzilor prezentată marți, 3 decembrie, de Guvern, Iane a spus că este foarte prost trasată, iar el a intervenit și i-a atras atenția premierului Victor Ponta și ministrului transporturilor Ramona Mănescu că aceasta nu coincide cu situația din teren, deoarece cel mai mare trafic pe Moldova este pe culoarul Siret-București.
„În acest moment, Guvernul are ca prioritate dezvoltarea pe trei trasee, pentru care au finanțare de la Uniunea Europeană, respectiv Iași- Bacău spre Brașov, Brașov-Nădlac și Brașov – Alexandria, dar nu este corectă față de Moldova și Nordul țării. Voi face demersuri la ministrul Dan Șova pentru a sprijini finanțare autostrăzii Siret-București din trei surse pe care le-am identificat, respectiv bani de la bugetul de stat, din taxe și accize și din parteneriatul public-privat”, a spus deputatul Iane.
El a mai precizat că după ședință a discutat cu Ramona Mănescu și i-a cerut o explicație privitoare la ștergerea de pe harta de dezvoltare a transporturilor a autostrăzii Siret – București. Ministrul Mănescu i-a replicat că există alocări bugetare pentru drumul express Suceava- Roman, nu și pentru autostradă.
Referitor la subiectul autostrăzi, senatorul Donțu a spus că Suceava ar fi fost inclusă în acest proiect de autostrăzi, dacă ar fi avut un trafic zilnic de 40.000 de mașini. Mai mult, el a afirmat că nici un investitor privat nu și-ar scoate investiția dacă ar băga bani într-o autostradă Suceava-Roman.
Lasa un raspuns