Preşedintele Klaus Iohannis a declarat vineri că PSD a picat şi ultimul test al responsabilităţii, remarcând că legea bugetului de stat, pe care o trimisese la Parlament pentru reexaminare, a ajuns la promulgare neschimbată. De asemenea, şeful statului a afirmat că, în ceea ce priveşte pensiile, PSD trăieşte într-o lume paralelă. Imediat după declaraţie, Administraţia prezidenţială a anunţat că preşedintele a semnat decretul pentru promulgarea Legii bugetului de stat pe anul 2019.
”PSD a picat şi ultimul test al responsabilităţii. Legea Bugetului de stat, pe care am retrimis-o Parlamentului pentru corectarea gravelor erori din conţinutul său, a ajuns la promulgare neschimbată. O zi, o singură zi, atât a alocat PSD, în Parlament, pentru reexaminarea unui proiect atât de important pentru ţară. Este nu doar o crasă lipsă de seriozitate, este de-a dreptul rea-voinţă refuzul PSD de a repara un buget care, în mod evident, va genera efecte negative în economie, resimţite, din păcate, de cetăţeni”, a spus, vineri, preşedintele Klaus Iohannis.
Acesta a spus că şi-ar fi dorit să promulge ”un buget bun pentru România şi pentru români”.
”Nu a fost să fie! Dintr-o logică exclusiv politicianistă, PSD nu a ţinut cont de nimic şi a mers mai departe cu bugetul ruşinii naţionale! Când nici în acest an nu vom avea spitale şi autostrăzi, dar vom avea preţuri majorate, noi taxe şi impozite, deficite şi dezechilibre economice, adevărul nu va mai putea fi contestat: PSD este singurul vinovat pentru întârzierea progresului României! Degeaba încearcă PSD să găsească ţapi ispăşitori, când de fapt bugetul a fost întârziat excesiv doar pentru că Guvernul l-a aprobat şi l-a trimis Parlamentului pentru dezbateri cu o întârziere de 3 luni faţă de termenul prevăzut de lege”, a mai spus şeful statului.
POtrivit acestuia, ”majoritatea pesedistă, interesată mai degrabă de cumetrii politice şi de lupta împotriva justiţiei, demonstrează o lipsă gravă de responsabilitate în ceea ce priveşte finanţele publice şi situaţia economică a României”.
Iohannis afirm că exemplul Ordonanţei 114 arată că ”această guvernare este toxică pentru stabilitatea economică şi financiară a României şi pentru bunăstarea populaţiei în acelaşi timp, populaţie care suportă în fiecare zi costurile finale ale incompetenţei şi imposturii PSD”.
”Experimentele unor aşa-zişi vizionari din PSD ameninţă viitorul unor sectoare economice vitale pentru România. Au făcut un buget care să dea frumos pe hârtie, dar care este bazat pe promisiunea că la rectificarea bugetară se vor astupa anumite găuri. Sunt invocate cu cinism, în discursuri populiste, categoriile cele mai vulnerabile, însă deciziile politice arată că PSD nu este deloc interesat de ceea ce se întâmplă cu aceşti oameni”, a mai declarat Iohannis.
În ceea ce priveşte pensiile, Iohannis a afirmat: ”Constat că la Guvern se trăieşte de-a dreptul într-o lume paralelă. Nu, doamnă prim-ministru, nu aţi mărit nimic anticipat! Încetaţi să-i mai amăgiţi pe români şi citiţi propriul dumneavoastră program de guvernare! Da, acela din scoarţă în scoarţă! Acolo scrie clar că, în 2018, punctul de pensie va fi 1.100 lei, iar în 2019, şi da, suntem în 2019, va fi 1.265 lei. Ştiţi cât este punctul de pensie acum? Nu, nu este 1.265 lei, aşa cum aţi promis şi cum scrie în programul dumneavoastră de guvernare! Este 1.100 lei. Abia în septembrie, cu creşterea pe care aţi promis-o şi pe care, sincer nu ştim dacă o veţi respecta, va creşte la ce aţi promis pentru tot anul, 1.265 lei. Deci, pentru anul 2019, creşterea pensiilor este doar la un sfert din ceea ce aţi promis şi doar pe ultimul trimestru”.
Şeful statului a mai spus că aşa-numitele creşteri anticipate reprezintă ”doar o acordare întârziată a drepturilor care au fost promise şi se cuvin pensionarilor!”.
”Întotdeauna alţii, nu PSD, sunt de vină pentru starea educaţiei, pentru situaţia din sănătate, pentru problemele bugetelor locale, pentru întârzierea majorării alocaţiilor copiilor şi pentru drepturile încălcate ale pensionarilor. Doamne fereşte, nu PSD, ca şi cum nu ar fi PSD la guvernare! În r. alitate, toată guvernarea PSD din ultimii 2 ani este o mare gaură neagră pentru economia românească şi pentru societatea românească. Sau, mai simplu spus, guvernarea PSD a eşuat!” a încheiat Iohannis.
Şeful statului a semnat, vineri, decretul pentru promulgarea Legii bugetului de stat pe anul 2019.
Lasa un raspuns