• În anul 1967 moare Tudor Arghezi (Ion N. Theodorescu), scriitor român cunoscut pentru contribuția sa la dezvoltarea liricii românești sub influența baudelairianismului; a scris, între altele, teatru, proză (notabile fiind romanele Cimitirul Buna Vestire și Ochii Maicii Domnului), pamflete, precum și literatură pentru copii; a fost printre autorii cei mai contestați din întreaga literatură română; pseudonimul Arghezi provine, explică însuși scriitorul, din Argesis – vechiul nume al Argeșului;

  • în anul 1484, turcii cuceresc cetatea Chilia de la moldoveni, după un asediu de 8 zile, în timpul campaniei sultanului Baiazid al II-lea în Moldova;
  • în anul 1582 a apărut „Palia de la Orăștie“ – prima traducere românească a vechilor cărți biblice „Geneza“ și „Exodul“, tipărită la Orăștie de meșterul-tipograf Șerban, fiul diaconului Coresi, și diaconul Marian; este un prețios document lingvistic mai ales datorită încercărilor de unificare a limbii prin evitarea regionalismelor; traducerea, chiar parțială a Bibliei, demonstra posibilitățile de expresie ale limbii române și capacitatea ei de a fi limbă de cultură.
  • în anul 1789 are loc căderea Bastiliei eveniment care a marcat începutul Revoluției franceze; cu toate că fortăreața medievală cunoscută sub numele de Bastilia mai avea doar șapte deținuți, căderea ei în mâinile revoluționarilor parizieni a reprezentat în mod simbolic sfârșitul Vechiului Regim și începutul Revoluției Franceze; din 1880, 14 iulie este Ziua națională a Franței;
  • în anul 1865 are loc prima ascensiune a vârfului Matterhorn de către expediția condusă de exploratorul britanic Edward Whymper; la întoarcere, patru dintre ei au murit; vârful Matterhorn , situat la granița dintre Italia și Elveția în Alpii Pennini, este unul dintre cei mai vestiți și mai deosebiți munți din lume; are forma unei piramide abrupte și înclinate, al cărui perete estic este aproape vertical și care se ridică la o altitudine de aproape 1000 de metri deasupra ghețarilor;
  • în anul 1913 se naşte Gerald Ford, politician american, al 38-lea președinte al Statelor Unite; după succesiunea la președinție, datorată demisiei lui Richard Nixon, Ford a devenit prima persoană din istoria Statelor Unite care a ocupat cea mai înaltă poziție în stat fără să fi fost ales președinte sau vicepreședinte;
  • în anul 1947 are loc afacerea Tămădău; un grup de zece conducători ai PNȚ, în frunte cu Ion Mihalache, vicepreședinte, Nicolae Penescu, secretar general, și Nicolae Carandino, director la ziarul „Dreptatea“, a fost arestat pe aeroportul din Tămădău, la 46 de km de București, sub acuzația de „fugă într-o țară străină“; întreaga afacere a fost o provocare organizată de Partidul Comunist pentru a justifica desființarea PNȚ, lucru care s-a și întâmplat ulterior, în noiembrie 1947;
  • în anul 2010 a încetat din viaţă cântăreaţa, compozitoarea şi instrumentista Mădălina Manole.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.