În anul 1937 s-a născut Maria Ciobanu, interpretă de folclor românesc. Repertoriul său cuprinde peste 500 de piese înregistrate pe discuri la Radio și TV: „Lie ciocârlie”, „Aurelu’ mamii”, „Vântul de vară mă bate”, „Lângă poartă am un tei”, „Cei mai frumoși ani ai mei”, „Ce n-aș da să mai fiu mică”, „Roata mare” ș.a. A fost căsătorită cu Ion Dolănescu.
1730: Este ales pentru ultima dată un domn român – Constantin Mavrocordat – de către boieri.
1783: Tratatul de pace de la Versailles între Franța și Marea Britanie la sfârșitul războiului american de independență și respectiv dintre Statele Unite ale Americii și Marea Britanie, vedeți Tratatul de la Paris (1783); Franța obținea teritorii în Marea Caraibilor și restituirea bazelor din Senegal și India, respectiv Regatul Unit al Marii Britanii recunoștea existența Statelor Unite ale Americii.
1791: Adunarea Națională adoptă Constituția care transformă Franța în monarhie constituțională.
1878: Nava britanică de pasageri SS Princess Alice s-a scufundat într-o coliziune pe râul Tamisa, cu carbonierul Bywell Castle; 640 de oameni au murit. Rămâne până în prezent cea mai mare pierdere de vieți omenești pe Tamisa.
1914: Giacomo della Chiesa devine Papa Benedict al XV-lea.
1914: Wilhelm, Prinț al Albaniei părăsește țara după doar șase luni, din cauza opoziției la domnia sa.
1919: Italia introduce votul pentru femei.
1939: Al doilea război mondial: Marea Britanie și Franța declară război Germaniei.
1941: La lagărul de exterminare Auschwitz, s-a folosit pentru prima oară gazul Zyklon B, inițial pentru exterminarea prizonierilor de război sovietici.
1953: A intrat în vigoare „Convenția Europeană a Drepturilor Omului”. Convenția a fost semnată la Roma, 4 noiembrie 1950.
1967: În Vietnamul de Sud, generalul Nguyen Van Thieu câștigă cu 38% din voturi, alegerile la președinția țării.
1967: În Suedia are loc devierea traficului de pe stânga pe dreapta (Högertrafikomläggningen).
1971: Qatar devine stat independent.
1976: Sonda cosmică americană „Viking 2” a atins solul planetei Marte.
1987: Într-o lovitură de stat în Burundi, președintele Jean-Baptiste Bagaza este îndepărtat de la putere de maiorul Pierre Buyoya.
Lasa un raspuns