Bogdan Loghin, candidatul liberal pentru Primăria Municipiului Rădăuți, le răspunde celor care îl acuză că, printr-o hotărâre de Consiliu Local, în perioada în care era viceprimar cu atribuții de primar, a trecut din proprietatea statului în proprietatea domeniului public un teren pe care se afla sediul ACR, pentru ca mai apoi să vândă către ACR terenul cu 40.000 de euro, iar ACR să vândă mai departe terenul, cu 200.000 de euro.

Anunț de ultimă oră, pentru rădăuțeni! Hoarda de “binevoitori” ai municipiului nostru este disperată! Voi interveni cu aceasta postară, chiar dacă va fi mai lungă, pentru a clarifica pentru totdeauna despre ce este vorba, pentru ca rădăuțenii sa înțeleagă întreg tabloul disperării pierderii puterii! Precizez ca această postare va fi trimis ca drept la replică celor care au făcut articolul fără să mă întrebe în prealabil ceva. În perioada agitată cât am fost primar interimar, oct.2015 – Iulie 2016, am reușit cu greu să deblochez municipiul, acesta confruntându-se cu cele mai grele spețe juridice, economice, administrative, etc. Timpul a trecut și văd ca încă de la început, Tătar Nistor a încercat să-mi vină de hac cu o serie de capcane juridice”, a scris Bogdan Loghin pe Facebook.

Acesta a explicat situația în detaliu, precizând că poate astfel se sesizează niște Instituții ale Statului.

În legătura cu unitățile care au fost vândute atunci din Fondul Locativ de Stat situația este foarte clară, explicând totul instituției abilitate să verifice sesizarea făcută de primarul în funcție. Trecând la problema cu ACR-ul, situația devine extrem de interesantă și va rog sa urmăriți firul evenimentului cu mare atenție!
1. Îmi bagă băieții în mapă la semnat printre alte zeci de documente, proiectul de hotărâre din data 31.03.2016, cu numărul 5 pe ordinea de zi și anume: “ Proiect de hotărâre privind completarea domeniului privat al municipiului Rădăuti cu terenul in suprafața de 1669 mp NC 34471, înscris in CF 34471 și vânzării acestuia către ACR sucursala Suceava”. Semnez inițial proiectul pentru a fi pus pe ordinea de zi.
2. După ce termin de rezolvat MAPELE cu documente, încep să verific Ordinea de zi a ședinței din acea data. Observ prețul derizoriu al parcelei respective și chem întocmitorul la întrebări… se justifica ca este evaluare autorizată făcută și ca nu-s probleme.
3. Sar ca ars și pun mâna pe telefonul FIX al primarului și sun evaluatorul.. acesta fâsticindu-se se jura că este calculat corect deși l-am contrargumentat tot timpul. Închid telefonul și-i comunic secretarului ca vreau să retrag proiectul de pe ordinea de zi.
4. Mi se spune că ordinea de zi este redactată, aprobată și trimisă consilierilor.
5. Nu trece mult timp și ma trezesc cu Tătar Nistor la mine in birou foarte recalcitrant, întrebându-mă ca ce am cu proiectul, ca are evaluare și ca ce ma doare capul de preț… ii readuc aminte ca am acceptat sa deblochez primăria, numai cu sprijin total și necondiționat! A început sa negocieze cu mine ca la piața la “Badeuti” prețul terenului: “mai pune 1000€, mai pune 2000€/ar.” Am refuzat categoric, acesta ieșind pufnind din birou….
6.Vine ședința din 31.03.2016…eu ca și inițiator al proiectului, am retras de pe ordinea de zi proiectul și nu am participat la vot, argumentând acest lucru. Toate aceste lucruri le puteți vedea in Stenograma ședinței și in înregistrarea de la Cromtel pe care am solicitat-o.
7. Ulterior, proiectul a fost inițiat de un consilier, prețul a fost Ușor crescut și aprobată vânzarea, fără ca Bogdan Loghin sa participe în vreun fel”, a mai scris Bogdan Loghin pe pagina sa de socializare.

Totodată, potrivit fostului viceprimar, PSD încearcă prin tot posibilul să îi facă rău, prin tot felul de plângeri penale, fără argumente serioase.

Știu….. Hoarda-i disperata și tot încearcă… am înțeles ca tulbura liniștea familiei copilei pe care am accidentat-o oferindu-se sa plătească avocat și tot ce trebuie pentru a-mi face rău, se tot screm să-mi facă tot felul de plângeri penale, fără argumente serioase, astfel, probabil, în curând veți afla că am bordurat tot orașul și nu mă mir sa aflăm împreună, ca am o fabrică de tăieței prin Bangladesh și-i vând pe la spital și probabil o fabrică de ciorapi de lână împletiți de 20 de bunicuțe care nu și-au luat salariul ,lucrează in condiții precare și care urmează sa ajungă la polițiștii locali.
Cu siguranță voi da toate detaliile instituțiilor în cauză, dar îmi doresc un singur lucru: Să vadă rădăuțenii că nu-mi este frică să scap odată orașul de acești “binevoitori ai Cetății”! De menționat este faptul ca nu de putine ori, Tătar Nistor a făcut astfel de presiuni… la mine nu au ținut și deodată nu am respectat linia partidului și am fost exclus!”, a conchis Bogdan Loghin.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.