Organizată împreună cu Festivalurile de Film de la Sofia, Sarajevo, Istanbul, Odessa și Reelport, unul dintre principalii actori de pe piaţa digitală de film din Europa, caravana își propune să aducă în atenția publicului filme de succes din țările UE şi non-UE.
Cea de-a patra ediție a Caravanei Filmelor TIFF are loc în 13 orașe din România. Caravana s-a oprit la Buzău, Timișoara, Oradea, Bistrița și Cluj-Napoca, continuându-și drumul către Fălticeni.
Organizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Fălticeni, timp de două zile, în perioada 27 – 28 iulie, în Piaţa “Nada Florilor”, de la ora 22.00, cinefilii vor avea ocazia să vadă două dintre filmele de succes prezentate la TIFF 2013.
Sâmbătă, 27 iulie – Funeralii Fericite (2013) în regia lui Horaţiu Mălăele. Într-un cartier periferic din Bucureşti, imigranţii îşi îneacă amarul în cârciuma lui Samir: „La imigrantul fericit”. La o masă, trei prieteni au pierdut şirul paharelor. Ei sunt Lionel – un român reîntors din Franţa, unde a lucrat în construcţii, Kiril – un bulgar contrabandist de mică anvergură şi Igor – un rus fără permis de şedere în România, care lucrează la negru ca instalator. Presaţi de iminenţa raziei duminicale pe care o face la oră fixă agentul Porumbel, cei trei o şterg rapid din cârciumă, împreună cu ceilalţi clienţi. Ajung lângă un teren viran, unde s-a instalat o tabără de ţigani. Ca să se distreze, cei trei plătesc o ţigancă să le ghicească viitorul. Aceasta le prezice data exactă a morţii şi modul în care vor muri. De aici începe distracţia…
Duminică, 28 iulie – Condamnat la viață (regia: Bogdan Dreyer). Un sat din Transilvania, la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial. Un soldat german este găsit mort la marginea satului. Nu se ştie cine este vinovatul, iar ofiţerii germani ameninţă că îi vor executa pe cei mai importanţi zece membri ai comunităţii, dacă făptaşul nu se va preda. Ca să scape, fruntaşii încearcă să-l convingă pe Ipu, “nebunul satului”, să-şi asume el vina.
Intrarea este liberă.
Caravana Filmelor TIFF/ Operation Kino este un proiect organizat de Asociația Pentru Promovarea Filmului Românesc, cu sprijinul programului MEDIA Mundus al Uniunii Europene.
Lasa un raspuns