Serverul cardului de sănătate este blocat de aproape o lună. Medicii au primit permisiunea de a prescrie rețele în sistemul offline, dar pacienții nu și le pot ridica de la farmacii pentru că figurează ca neasigurați, a susținut medicul de familie Lucia Sterie, citată de b1.ro.

”Serverul este blocat de mai bine de trei săptămâni, aproape o lună. Există deficiențe și pentru pacienți și pentru medici pentru că pacienții figurează neasigurați și nu-și pot ridica rețetele de la farmacie, chiar dacă noi am primit permisiunea de a le da offine. Nu se validează serviciile medicilor și nu există posibilitatea să actualizăm carduri.

Eu am pacient care este pensionar de boală. Este handicapat în căruciorul cu rotile și de două luni nu și-a ridicat rețeta pentru că figurează în farmacie neasigurat, el fiind pensionar de șapte ani”, a declarat Lucia Sterie.

Medicul a mai spus că nu se știe când va funcționa serverul.

”Am vorbit în nenumărate rânduri și la serviciul IT. Ni s-a recomandat să vorbim la domnul președinte al Casei de Asigurări. Au fost făcute intervenții și acolo de către colegii mei. Nu se știe când se va repara și când va funcționa serverul.
Activitatea noastră este paralizată, sănătatea pacienților este în pericol. Noi lucrăm offline, dar nu toate rețetele se văd și în farmacii și pot fi eliberate de farmaciști. Nu putem folosi multe carduri pentru că nu sunt recunoscute de serverul offline și, ca atare, nu putem să ne desfășurăm ativitatea în condiții optime”, a mai susținut medicul de familie.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.