de Dragoș Huțuleac
Singurul motiv pentru care trebuie să-l ierți pe celălalt este pentru liniștea ta. Această iertare se poate transforma foarte ușor în frustrare, dacă te aștepți ca celalalt să aprecieze gestul tău. De cele mai multe ori nu o va face și va continua să se comporte la fel față de tine pe mai departe. Așa că, după ce l-ai iertat, mai bine evită-l sau așază-l în ierarhia sufletului tău pe un loc atât de jos, încât indiferent de ce ți-ar face pe viitor, pur și simplu să nu mai conteze.
Când mă gândesc la Dumnezeu, o fac ca la un tată pe care îl respect pentru că îl iubesc, nu pentru că mă tem de dânsul. Și nu stiu alti tați cum sunt, dar al meu nu mă vrea în genunchi, nici să mă umilesc în numele său. În schimb vrea să fac ce trebuie ca să fiu fericit. Și deseori ceea ce trebuie, e total diferit de ceea ce vrem.
Sunt momente când trebuie să te oprești și să te uiți la viața ta ca la un spectacol. Fie vei vedea o dramă, fie vei vedea o comedie, fie vei vedea un număr de circ, fie ceva plictisitor ca o telenovelă, sau poate ceva ce nimeni nu a văzut niciodată. Oricum, nimeni nu va înțelege mai bine ca tine ce se întâmplă în spectacolul respectiv. Iar dacă nu iți place, te poți hotărî dacă trebuie să schimbi personajele, dacă trebuie să te schimbi pe tine, dacă trebuie să schimbi decorul, dacă lași spectacolul să meargă mai departe, sau dacă mai acorzi timp, inclusiv ție, pentru a vă maturiza toți, împreună.
Nu poți cere de la un om mai mult decât îl duce mintea! Nu ai cum. E o cerere total nerealistă. Dacă poți conștientiza treaba asta când te afli în fața prostului, ți se simplifică viața încredibil de mult. Îți dai seama că Dumnezeu a lăsat totuși câțiva oameni să se tragă din maimuță, numai ca să vezi că acolo unde nu-și bate El capul, iese ceva grotesc.
Mulți oameni își îngreunează fară rost existența din dorința de a-i face pe cei apropiați (de cele mai multe ori părinții sau partenerii de viață), să se mândrească cu dânșii. Asta ca să-i audă pe cei apropiați povestind cândva amicilor ceva de genul „fata mea lucrează la… câștiga foarte bine”, „băiatul meu tocmai și-a luat o vilă în…”, „soția a cumpărat un pachet de vacantă…”, s.a.m.d. Pentru chestia asta, oamenii aduși în discuție sunt în stare să îndure multe rahaturi zilnice care sigur le va scurta viața. Cât timp cei „apropiați” vă arată dragostea numai dacă vă sacrificați viața pe altarul realizărilor importante pentru ei, atunci sigur nu sunt așa de apropiați pe cât îi credeți. Cei care țin la noi cu adevărat, vor în primul rând să ne știe fericiți. Iar fericirea vine dacă ești tu mulțumit de realizările tale, nu din mulțumirea altora față de ele.
Lasa un raspuns