Un bărbat în vârstă de 43 de ani, din comuna Frumosu ,a fost descoperit de o echipă de jandarmi, în timp ce intreţinea relaţii sexuale cu un minor. Ce au aflat după cercetări, a şocat pe toată lumea!

Marţi, 17 martie , în jurul orei 20.00, un echipaj de jandarmerie a observat un autoturism staţionat în lunca râului Suceava, în apropierea centralei termice a municipiului Suceava. Apropiindu-se de autovehicul, în vederea efectuării unui control de rutină, jandarmii au depistat în interiorul acestuia un bărbat care întreţinea relaţii sexuale cu un adolescent.

În urma verificărilor, jandarmii au constatat că bărbatul în cauză este în vârstă de 43 de ani şi că are domiciliul în comuna Frumosu, jud. Suceava. În seara respectivă, acesta s-a întâlnit cu minorul în vârstă de 15 ani în zona centrală a municipiului Suceava, ambii deplasându-se ulterior cu maşina într-o zonă puţin circulată din apropierea albiei râului Suceava. Aici, după ce i-a oferit minorului suma de 50 de lei, bărbatul a întreţinut raporturi sexuale cu acesta.

Persoana în cauză a declarat că nu e prima dată când se întâlneşte cu acest adolescent, o faptă similară având loc în ziua de 14 martie, în apartamentul unei cunoştinţe din municipiul Suceava.

Bărbatul a fost predat Poliţiei Municipiului Suceava în vederea continuării cercetărilor. Ulterior, acesta a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind introdus în arestul I.P.J. Suceava.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.