ÎPS Calinic, arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, este primul înalt ierarh ortodox care ia măsuri concrete în legătură cu schimbarea tehnicii botezului, după ce un bebeluş a murit la Suceava, la începutul lunii februarie, la scurt timp după ceremonia de creştinare

Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului a decis o serie de măsuri noi privind desfăşurarea tainei sfântului botez şi potrivit dispoziţiei Eparhiei Argeşului, pentru a nu se confrunta cu situaţii precum cazul de la Suceava, preoţii sunt rugaţi să respecte mai multe măsuri şi recomandări. Măsurile au intrat în vigoare de luni 8 februarie. Îndrumările practice pe care le-am întocmit cu privire la rânduiala Tainei Sfântului Botez au fost transmise parohiilor din cuprinsul Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului”, ne-a declarat ÎPS Calinic, arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului.

Concret, preoţii nou hirotoniţi şi de curând numiţi vor solicita sprijinul unui preot cu experienţă clericală, din cuprinsul protoieriei de care aparţin, preot care împreună cu preotul novice va oficia Taina Sfântului Botez. Preotul cu mai multă experienţă va fi cel care va introduce copilul în apa sfinţită din cristelniţă. Niciun botez de prunc nu va putea fi oficiat fără asistenţa unui preot cu experienţă clericală.

Înainte de fiecare botez, preotul oficiant va solicita familiei bebeluşului informaţii despre starea de sănătate a pruncului, dacă este născut prematur, dacă suferă de anumite boli sau sensibilităţi care i-ar pune în pericol viaţa în timpul afundării în cristelniţă. În cazul în care există menţiuni în acest sens, preotul va scrie în registrul botezaţilor, la capitolul menţiuni, aceste informaţii.

Conform prevederilor canonice şi celorlalte prevederi bisericeşti, taina botezului se săvârşeşte prin întreita afundare în apa sfinţită. Însă, ca excepţie de la regula tradiţională, în cazurile în care pruncul are probleme medicale ori este agitat sau speriat, plânge foarte tare, este „fraged” ca vârstă (sub 40 zile), sau când există situaţii speciale (familia nu doreşte afundarea copilului) prin „pogorământ”, după cum precizează arhiepiscopul Calinic, „săvârşirea Tainei Sfântului Botez se poate face prin turnarea de apă sfinţită, din cristelniţă, pe creştetul copilului. Procedura va consta în introducerea pruncului în apa sfinţită din cristelniţă până în zona gâtului, iar apoi preotul va turna apa sfinţită, de trei ori, peste capul copilului”.

În ceea ce priveşte motivul pentru care a luat aceste măsuri, arhiepiscopul Calinic spune răspicat: „Trebuie să apelăm la logică! Se găsesc întotdeauna soluţii”.

ÎPS Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, este şi primul înalt oficial din Biserica Ortodoxă Română care a spus, săptămâna trecută, într-un interviu exclusiv pentru „Adevărul”,  că ritualul botezului ar trebui analizat pe viitor pentru a evita tragedii similare.

Întrebat dacă ar trebui interzisă scufundarea bebeluşilor la botez, ÎPS Calinic a declarat: „Cred că în viitor se va analiza practica scufundării pruncilor la botez şi se va lua hotărârea cea mai potrivită întru respectarea rânduielii şi evitarea cu grijă a nedoritelor accidente”.

Tot în interviul acordat de către arhiepiscopul Calinic pentru „Adevărul”, acesta a spus  ferm că în unele icoane cu botezul Domnului Iisus Hristos, săvârşit în cursul Iordanului, se foloseşte rânduiala turnării apei peste Creştetul lui Iisus, cu ajutorul palmelor făcute căuş, sau folosindu-se cupele de lemn, ceramică sau metal preţios. „În alte icoane, Iisus stă în apă până spre gât, iar cu Capul aplecat, primeşte botezul prin turnarea apei peste creştetul Capului”, a mai precizat arhiepiscopul Calinic în exclusivitate pentru „Adevărul”.

ÎPS Calinic, care este arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului din 26 septembrie 2009, a oficiat în urmcă cu câteva săptămâni, pe 23 ianuarie, un botez important, cel al fetiţei lui Nicolae al României. La acel botez, ÎPS Calinic a băgat bebeluşul doar cu picioruşele în apă şi l-a udat puţin pe cap.

Pe 31 ianuarie, bebeluşul Iustin a ajuns în stare critică la Spitalul Judeţean Suceava, imediat după slujba de botez oficiată de preotul bisericii „Sf. Constantin şi Elena”, din Suceava. Băieţelul s-a stins din viaţă a doua zi, iar tatăl copilului acuză că preotul ar fi provocat tragedia. Ancheta procurorilor va stabili cine se face vinovat de moartea copilaşului. Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru omor din culpă, cercetările au început iniţial in rem, iar pe 3 februarie, preotul din Suceava a dobândit calitatea de suspect.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.