Indiferent de progresele la care vom asista în domeniul automatizării și al extinderii utilizării inteligenței artificiale, capitalul cel mai valoros al unei companii va rămâne întotdeauna resursa umană. Cu toate că ar putea părea un clișeu, acesta este un adevăr pe care l-am constatat pe deplin în această perioadă. Viața unui business park este inimaginabilă fără profesioniștii din domenii precum cel financiar, IT sau industriile creative. Managerii cu viziune, care vor să accelereze întoarcerea la birou, au la dispoziție câteva metode verificate și o inovație fără precedent.
Cum recunoști un birou primitor
Sosiți într-o clădire de birouri după aproape doi ani de lucrat în regim remote sau hibird, angajații vor avea nevoia firească de a găsi un loc în care să se simtă bine. Printre elementele care pot garanta o ambianță degajată se numără plantele de interior, recunoscute pentru efectele lor benefice, obiectele de artă, care umanizează decorul, precum și alternanța dintre lumina caldă și rece, pentru confort vizual, pe întreaga durată a zilei.
Cum convingi că biroul este un spațiu sigur
Confortul este important, dar sănătatea este capitală. Acesta este motivul pentru care tot mai multe companii preocupate de employer branding se arată interesate de IMMUNE Building Standard™. Acesta este un ansamblu de soluții tehnice care adaptează clădirile de birouri la nevoile generate de noua normalitate, pentru a le face rezistente în fața amenințărilor de natură patogenă.
Elaborate de o echipă de 20 de experți în sănătate, cele 135 de măsuri ce pun pe primul loc sănătatea clădirilor includ senzorii pentru deschiderea ușilor, butoanele cu autocurățare și sistemele de purificare cu UV amplasate în lifturi, echipamentele de ionizare a aerului, senzorii pentru controlul umidității și pentru monitorizarea temperaturii, respectiv a concentrației de CO2, precum și sistemele performante de filtrare și dezinfecție a aerului din spațiile de lucru.
Ce putem face pentru un ambient agreabil
Biroul clasic și-a atins limitele, iar pandemia a arătat că atât structurile de tip open space, cât și cele care folosesc birouri de mici dimensiuni nu oferă protecția de care avem nevoie în momente limită. Viitorul este reprezentat de transformarea biroului într-un hub social, în care colaborarea și conectarea între membrii aceleiași echipe, dar și între departamente, sunt favorizate de implementarea unor spații distincte: open space, private space, biblioteca, spațiul pentru întâlniri, respectiv spațiul pentru lucrul în echipă.
Cum punem în practică sustenabilitatea
Conceptul unei clădiri sănătoase merge mână în mână cu cel al unei construcții ce oferă sustenabilitate, printr-un consum eficient de energie. Asta înseamnă crearea unui mediu sigur pentru angajați și impactarea minimă a mediului înconjurător prin soluții moderne de construire, prin utilizarea unor materiale ecologice și prin economisirea resurselor. Obiectivul unui business park, pe termen lung, devine buna gestionare a posibilelor amenințări, precum și protejarea rezidenților din clădirile de birouri, pentru excelență în mediul de business.
Unde și cum se regenerează resursele pentru inovație
La prima vedere, spațiul de lucru este destinat exclusiv unei activități laborioase, de vreme ce doar aceasta garantează, în mod evident, profitabilitatea unei companii. În realitate, resursele de creativitate și de energie ale angajaților sunt limitate. Camerele de recreere sunt cruciale pentru reducerea stresului. O schimbare de decor, la mijlocul zilei, alături de ceilalți colegi dispuși să pună pauză, pentru câteva minute, are un rol important în detensionarea psihicului și impulsionează socializarea, cu efecte pozitive asupra culturii organizaționale.
Sfaturile de mai sus pot face diferența dintre un open space aproape pustiu și unul în care echipele lucrează din nou cu entuziasm. Inovația și implicarea vor face diferența de fiecare dată.
Credit foto: Shutterstock
Lasa un raspuns