La Centrul de Recuperare Neuropsihiatrică din Sasca Mică, comuna Cornu Luncii, au fost infectate peste 300 de persoane cu noul coronavirus. Dintre aceștia 242 sunt beneficiari și 59 angajați ai centrului.

Medicul Elena Manuela Trifan, șefa interimară a Direcției de Sănătate Publică Suceava, a declarat că rezultatele la teste au venit noaptea trecută.

Primul caz care ne-a determinat să efectuăm testarea întregului efectiv aflat în centru a fost confirmat la un pacient în data de 16 aprilie. După depistarea acestuia am procedat la testarea întregului efectiv de beneficiari, respectiv 369 de persoane și a întregului efectiv de personal de îngrijire, 86 de cadre. Din cei 369 de beneficiari 242 au fost depistați pozitiv, iar din cele 86 de cadre 59 sunt pozitive. Cadre însemnând asistente, infirmiere, paznici și personal auxiliar aflat în centru de două săptămâni în condițiile Ordonanței Militare 8. Activitatea era organizată la modul că o parte din personal îngrijește beneficiarii timp de două săptămâni, urmând ca apoi personalul să se schimbe”, a declarat Elena Manuela Trifan.

Pentru cadrele medicale depistate pozitiv, medicul Elena Manuela Trifan, a precizat că se discută două variante: fie internarea lor în spital, fie cazarea lor la un loc pentru următoarele două săptămâni. Asta, pentru a se evita intrarea lor în familii și posibila infectare a celorlalți membri ai acestora.

„Am dispus fie internarea lor în unul dintre spitalele declarate COVID din județul SUCEAVA sau găsirea unei locații pentru a fi cazate în următoarele două săptămâni, pentru a se evita intrarea lor în contact cu familiile. Ceea ce dorim noi e ca acel personal medical care a stat două săptămâni împreună cu pacienții să nu se întoarcă în sânul familiei”, a mai spus Trifan.

Șefa DSP Suceava a precizat că cei 126 de beneficiari ai Centrului din Sasca găsiți negativ la coronavirus au fost izolați într-o zonă sigură a unității.

Toate rezultatele au fost primite în cursul acestei nopți. Totodată, a fost adus alt personal care să îngrijească bolnavii declarați negativi din centrul de la Sasca Mică.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.